„Clawback” este un sistem prin intermediul căruia toţi producătorii de medicamente, care desfac produse pe piaţa românească, vor contribui la finanţarea sistemului public de Sănătate cu 5 până la 11% din veniturile realizate din vânzări.
Grila de contribuţie va fi progresivă, iar măsura va fi aplicată tuturor producătorilor sau deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru veniturile provenite din relaţia cu instituţiile publice de sănătate.
Să fie bani
Datorită „clawback”, resursele financiare ale sistemului public de Sănătate vor creşte, iar numărul pacienţilor care vor beneficia de serviciile publice de asigurare a sănătăţii va spori, a opinat ministrul Ion Bazac. În plus, mecanismul va permite realizarea unui flux de lichidităţi necesar plăţii facturilor, de care vor beneficia inclusiv producătorii.
Existenţa unor fonduri suplimentare, cumulată cu eficientizarea consumului de medicamente, va conduce la îmbunătăţirea actului medical. Această măsură ţine cont de situaţia resurselor umane din sistemul sanitar, respectiv migraţia personalului medical şi deficitul de medici înregistrat. Ordonanţa de Urgenţă propusă de MS vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!