Claudiu Pop a mai fost subprefect de Bihor în 2009, când prefect era Gavrilă Ghilea.
Pop vine din poziţia de director comercial al Companiei de Apă Oradea, iar în perioada 2004-2008 a fost deputat. Dacă nu era investit prefect, Pop urma să devină viceprimar al Oradiei, în cazul în care Ilie Bolojan ar urma să câştige un al doilea mandat de primar.
La Prefectură, Claudiu Pop va lucra cu subprefectul Cristian Bitea. Acesta din urmă a fost investit recent în al doilea său mandat ca subprefect al Bihorului. Primul mandat al lui Bitea se încheiase prin retragerea sa de la Prefectură de către premierul de atunci, Emil Boc, în urma unui conflict cu prefectul Gavrilă Ghilea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!