Termenul de execuție este de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea contractului de lucrări este de peste 14,8 milioane lei fără TVA.
„Ne propunem ca în 20 august să predăm amplasamentul constructorului, urmând ca până la finalul lunii august să demareze lucrările”, transmite primarul Ilie Bolojan.
Lucrările vor începe cu reabilitarea turnului, a fațadei și a acoperișului dinspre Vladimirescu și vor continua cu reabilitarea întregii fațade de jur împrejur.
„Investiția are în vedere readucerea la forma inițială a acoperișului clădirii la aripa dinspre Piața Unirii – partea centrală și aripile laterale, realizarea de reparații la întreg acoperișul clădirii, reabilitarea fațadelor principale ale clădirii, inclusiv Turnul Primăriei, reabilitarea fațadelor secundare ale clădirii dinspre curțile interioare”, transmite municipalitatea.
Deschis turiştilor
În interior vor avea loc lucrări de amenajare a unor spații din aripa principală, pentru a fi deschise turismului. Acestea sunt accesul principal în clădire cu scara de onoare cu cele trei rampe, reabilitarea coridorului principal de la etajul I, între biroul primarului și biroul viceprimarului, readucerea la forma inițială a Sălii „Traian Moșoiu”, inclusiv consolidarea tavanului acestei săli, reabilitarea sălii „Rimanoczy Kalman” împreună cu antecamera acesteia, reabilitarea biroului primarului și a consilierilor acestuia, reabilitarea fațadelor din curtea interioară.
Clădirea are o suprafață de 5.508 mp, suprafața construită a clădirii este de 1.137,40 mp, iar suprafața terenului exterior al clădirii este de 765,30 mp. Imobilul are demisol, parter, două etaje și un turn al orologiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!