De câteva săptămâni, clădirea Finantelor bihorene este în santier. Pentru angajaţii instituţiei zgomotul pickamerelor a devenit deja obişnuinţă. Pentru a obţine detalii despre şantierul de la Finanţe, ne-am adresat directorului executiv Ioan Mihaiu.
Investiţie de 1,3 milioane le
Acesta ne-a declarat că solicitările de reparare a clădirii au pornit din anul 2007, dar s-a primit aprobare de abia în 2009, când nu prea erau bani. „Clădirea este veche, din primii ani de după Revoluţie. Aveam probleme mari cu infiltrările de apă de la etajele superioare în fiecare an”, ne-a precizat Ioan Mihaiu.
Lucările, care au demarat în luna octombrie, constau în acoperirea tuturor teraselor cu acoperiş din tablă ondulată, dar şi termoizolarea clădirii cu polistiren. Corpul trei, unde este Garda Financiară şi Controlul Fiscal, se va înălţa cu un nivel. „Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 1.300.000 de lei plus TVA. Termenul de finalizare a investiţiei este toamna anului viitor”, a precizat directorul executiv al Finanţelor bihorene.
Acesta a adăugat că speră să se obţină aprobare şi pentru înlocuirea geamurilor din lemn cu altele din termopan. „Finanţarea lucrărilor se face din fonduri extra bugetare. În general, de ani de zile, investiţiile ANAF se fac din fonduri extra bugetare”, a subliniat Ioan Mihaiu.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!