Scăderea constantă a veniturilor Primăriei, datorată dificultăţilor prin care trec contributorii la bugetul local, are efecte directe şi asupra felului în care Fiscul orădean înţelege să pună problema. Cert e că în administraţia Bolojan s-au înăsprit taxele şi amenzile. În acelaşi timp, recuperarea datoriilor a devenit o prioritate.
Municipalitatea orădeană a postat deja pe site-ul propriu anunţul de executare silită a Companiei Naţionale de Căi Ferate Române. E vorba despre scoaterea la licitaţie a unui imobil ce aparţine CFR, situat pe Bdul Ştefan cel Mare. „CFR e datoare Primăriei municipiului Oradea cu impozitul pe clădiri. Astfel, noi am luat măsuri din timp. Am înştiinţat Compania despre intenţia noastră de a scoate la vânzare, am evaluat bunul imobil ipotecat şi acum aşteptăm timp de cincisprezece zile pentru imobilul de pe Bdul Ştefan cel Mare”, ne-a declarat Tănase Miculescu, director executiv adjunct al Direcţiei Economice din PMO. Licitaţia e prevăzută a avea loc pe 7 septembrie. Preţul de pornire al licitaţiei: 518.575 de lei fără TVA.
510.700 de lei noi. E suma datorată de către Compania Nationala de Cai Ferate Romane, Consiliului Local Oradea. Conform spuselor directorului adjunct economic al Primăriei, pe 2010 debitul CFR către PMO s-a ridicat aproape la 123.000 de lei. Din anii precedenţi, s-a strâns un sold de circa 380.000 de lei. Penalităţile calculate de către Primărie: 126.548 de lei. Plăţile CFR pe acest an au fost de doar 38.350 RON. „Înainte să scoatem la licitaţie, am discutat cu directorul economic al Regionalei CFR Cluj. Ei ştiau dinainte că e un bun ipotecat în favoarea Primăriei Oradea însă ne-au spus că nu au bani. CFR e însă cel mai mare datornic viabil al nostru. În sensul că nu e în faliment”, ne-a declarat directorul Tănase Miculescu.
Imobilul ce va fi licitat în septembrie nu aparţine în totalitate CFR. Sunt şi alţi proprietari pe o parte din clădire. În spaţiile CFR sunt chiriaşi. „Cei care locuiesc acolo, în situaţia în care se va vinde, vor fi preluaţi şi protejaţi conform efectelor legilor în vigoare, pentru o anumită perioadă de timp”, ne-a transmis reprezentantul Primăriei.
Teren pentru CFR…
În cazul în care nu se reuşeşte vânzarea clădirii, municipalitatea e dispusă să preia de la CFR imobilul, pentru stingerea datoriei. Însă edilii ar prefera să încaseze banii.
Regionala CFR încearcă acum să pună, la rândul său, presiune pe Primărie. Cu această ocazie, municipalităţii i s-a adus aminte de o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea CFR, drept recunoscut de Primărie printr-o hârtie emisă în 2009. E vorba despre 2,3 hectare, teren care nu e însă identificat. Aceasta pentru că PMO nu mai are azi terenuri pentru revendicările funciare!
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!