Consiliul Local Oradea a votat joi fără comentarii „neconstituirea ca parte civilă în dosarul penal nr4. 4108/P/2011 respectiv 1447/2011 aflat în curs de soluţionare la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor – Poliţia Municipiului Oradea – Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei”. Adică municipalitatea renunţă la eventuale daune civile în dosarul penal întocmit în cazul fetiţe de şapte ani care a murit înecată pe 4 iunie după ce a fost absorbită de o gură de scurgere din Ştrandul Ioşia.
În urma cercetărilor, poliţiştii au decis începerea urmăririi penale, pentru neglijenţă în serviciu, împotriva directorului general al ADP (fosta RAPAS) -Liviu Andrica, a directorului tehnic Bimbo-Szuhai Tibor, a administratorului Ștrandului Ioșia -Gheorghe Sime și a încă patru angajați ai ştrandului: Florentin Avram, Daniel Fâşie, Florentin Bradea şi Sorin Floruţ.
Totodată, poliţiştii au cerut Consiliului Local să precizeze dacă emite pretenţii materiale sau morale faţă de cei acuzaţi, după ce procurorul de caz a apreciat în rezoluţia dosarului că decesul fetiţei ar fi „cauzat o tulburare însemnată bunului mers al instituției…inclusiv prin impactul public rezultat în urma mediatizării cazului”.
N-au scăzut încasările
Însă pe baza analizei încasărilor relizate în zilele următoare tragediei, municipalitatea a stabilit că nu s-au diminuat veniturile.
„În cursul săptămânii ştrandul este, în general frecventat de către pensionari care beneficiază de intrare gratuită, ceea ce nu aduce bugetului local niciun venit. Din evidenţele contabile ale ADP rezultă că încasările rezultate în perioada următoare accidentului nu s-au diminuat. În concluzie nu putem vorbi de existenţa unui prejudiciu sau unei pagube aduse patrimoniului municipiului”, a arătat municipalitatea în documentaţia proiectului de hotărâre votat ieri de Consiliul Local.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!