În numeroase localități bihorene au demarat în trecut lucrări de alimentare cu apă și pentru canalizare. Multe dintre ele n-au mai fost terminate, din diverse cauze. Consiliul Județean a inițiat „Programul pentru sprijinirea autorităților locale în scopul finalizării unor lucrări de alimentare cu apă și/sau de canalizare în județul Bihor”, care a fost aprobat în ședința din 26 septembrie. Prin acesta vor fi cofinanțate proiecte începute cu fonduri guvernamentale, valoarea maximă a cofinanțării fiind de 300.000 de euro.
„Aceste lucrări sunt blocate fie din cauza incapacității constructorilor, a soluțiilor date prin proiectele tehnice sau din cauza slabei capacități administrative a primăriilor. Am avut o primă întâlnire cu toți reprezentanții primăriilor care au astfel de proiecte nefinalizate de foarte mulți ani . Avem 17 unități administrativ-teritoriale care au solicitat sprijin din partea Consiliului Județean pentru finalizarea acestor lucrări”, a explicat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Evaluarea cererilor de finanțare se va realiza pe baza următoarelor criterii:
- contribuția financiară a solicitantului,
- adoptarea unor măsuri locale pentru stimularea branșării beneficiarilor la rețelele de apă și canalizare,
- implementarea unor politici fiscale pentru creșterea veniturilor locale,
- termenul asumat pentru finalizarea proiectului și dificultatea lucrărilor.
Conform datelor publicate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în județ există peste 30 de primării cu proiecte nefinalizate prin programele guvernamentale PNDL 1 și 2. Dintre acestea, 29 mai au de decontat cel puțin 10%: Aleșd, Aușeu, Avram Iancu, Biharia, Buduslău, Buntești, Câmpani, Cociuba Mare, Derna, Dobrești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Pocola, Popești, Roșiori, Sâmbăta, Suplacu de Barcău, Șuncuiuș, Tileagd, Tulca, Brusturi, Curățele, Lunca, Sârbi, Uileacu de Beiuș, Budureasa, Cărpinet și Sânnicolau Român.
Trimite articolul
XLa Santimreu,comuna Salard apa otabila si canal nu avem, s a forat acum 3 ani in cautarea apei potabile,dar nimeni nu ne a zis de ce nu s a finalizat. Traim ca acum 100 de ani…