Aleșii județeni au votat, în ședința extraordinară de săptămâna trecută, documentația tehnică pentru construcția a 16 platforme pentru colectarea deșeurilor, în Bihor. În prima etapă vor fi construite platformele din Beiuș, Marghita, Salonta, Aleșd, Valea lui Mihai și Săcueni, urmate de altele în comunele Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român.
[eadvert]
„Vom depune proiectele pentru a fi finanțate din fonduri europene, pe Programul Operațional Infrastructură Mare. Credem că e un proiect important care, alături de sistemul deja existent, va face ca în Bihor colectarea deșeurilor să fie mai bună și depozitările ilegale să nu mai aibă nicio justificare, din moment ce oamenii vor putea duce orice fel de deșeuri la o platformă”, a declatat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Instituția și-a asumat, prin Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor, realizarea, în total, a 32 de astfel de platforme pentru colectarea selectivă prin aport voluntar. „În fiecare centru vor fi amplasate containere pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deșeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcții și deșeuri care au un conținut periculos”, a transmis CJ Bihor, printr-un comunicat de presă.
CJ Bihor va finanța construirea și dotarea platformelor, iar primăriile vor asigura condițiile necesare exploatării centrelor de colectare separată a deșeurilor și vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, pe o perioadă de minim 3 ani.
FOTO: CJ Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!