Hotărârea vine în urma incendiului devastator care a avut loc sâmbătă seara la una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului, veche de peste 100 de ani. Consilierii județeni vor vota această inițiativă în plenul sedinței de marți, 28 august, iar dacă se va undă verde sprijinului financiar de urgență, suma va fi alocată din proiectul Hotărârii de Consiliu Județean privind rectificarea bugetului județului pentru 2018.
„Conducerea instituției noastre își exprimă convingerea că și această tematică este una care trebuie să întrunească solidaritatea tuturor factorilor sociali și administrativi din Bihor”, explică Adrian Simon, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.
Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Oradea, luni dimineață a avut loc prima întâlnire de lucru a comisiei de reconstrucţie a Palatului Episcopal Greco-Catolic prin care au fost stabilite planul de lucru, primele măsuri care trebuie luate pe termen scurt, mediu şi lung: evaluarea pagubelor, demararea expertizelor tehnice şi a lucrărilor la acoperiş deîndată ce ancheta se finalizează.
„Se apropie iarna şi nu dorim ca distrugerile pricinuite de foc să fie continuate de vremea rea în vederea consolidării şi refacerii integrale a Palatului Episcopal. Au fost desemnaţi responsabilii pe plan tehnic care vor coordona echipele. Acestora li se vor alătura alţi specialişti în domeniu şi voluntari(…) Avem încredere că vom fi sprijiniţi în aceste momente dificile de toate autorităţile abilitate, centrale şi locale pentru facilitarea întregului demers birocratic ce este necesar etapelor menţionate anterior”, a declarat Eugen Ivuț, secreatrul Episcopiei.
[related-post post_id=”2099561″]
[related-post post_id=”2099131″]
[related-post post_id=”2099351″]
[related-post post_id=”2099362″]
[related-post post_id=”2099092″]
[related-post post_id=”2099066″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!