Imediat după aprobarea bugetului Consiliului Județean, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte a anunțat calendarul finanţărilor nerambursabile pentru activităţi nonprofit de interes general, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 și ale Ordinului nr. 130/2006.
Domeniile pentru care se pot depune cereri sunt activităţi culturale, de tineret și comemorare a Centenarului Marii Uniri (concursuri, simpozioane, recitaluri, editare cărți și publicații, activități de comemorare etc.), activităţi sociale (campanii de promovare a sănătății, consiliere, îndrumare, integrare și reintegrare, dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane defavorizate etc.), sport și reducerea vulnerabilității la corupție. Bugetul alocat derulării de proiecte pe parcursul anului 2018 este de 1.200.000 lei, iar documentația de solicitare a finanţării poate fi depusă în cadrul a trei sesiuni. Pentru prima sesiune, termenul-limită de depunere a documentației de solicitare este 8 iunie 2018, ora 15:00, la secretariatul D.D.I.P. – Bihor (Oradea, str. Parcul I.C. Brătianu nr. 8). Pentru a doua sesiune de depunere a proiectelor, termenul-limită de depunere a documentației de solicitare este 16 iulie 2018, ora 15:00, tot la secretariatul D.D.I.P. – Bihor.
În a treia sesiune, proiectele pot fi depuse până în 17 septembrie 2018, ora 15:00, la aceeași adresă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!