În ședința extraordinară de miercuri a Consiliului Județean Bihor, au fost aprobate trei proiecte de hotărâre privind parteneriate între Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și Consiliul Județean Bihor. „Scopul parteneriatelor este de a atrage fonduri europene pentru implementarea unor măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 în zonele Lacul Pețea, Valea Iadei și Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, care sunt în administrarea ANANP. Există portunitatea de a atrage fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – pe Axa Prioritară 4, care are ca obiectiv protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric”, transmite CJ Bihor, prin comunicat de presă.
Nu sunt eligibile
Consiliile județene și autoritățile locale nu sunt eligibile pentru a accesa fonduri europene pe Axa 4, singura instituție eligibilă fiind Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
ANANP și-a asigurat cvasi-monopolul în cheltuirea acestor fonduri încă de prin 2018, când a forțat preluarea în gestiune proprie a custodiei ariilor protejate de la ONG-uri. Nici la preluare și nici acum, ANANP nu a avut și nici nu a dezvoltat în teritoriu structuri proprii suficient de solide, care să gestioneze corespunzător activitățile din ariile protejate sau să se ocupe de pregătirea și implementarea unor proiecte de milioane de euro. În acest context, CJ Bihor pare soluția salvatoare, dar rămâne de văzut cum se vor împăca interesele proprii ale administrației publice, destul de transparente – atracții turistice, drumuri, poduri, campinguri, parcări etc., cu cerința de cheltuire a banilor pentru conservarea biodiversității și asigurarea zonelor de protecție pentru floră și faună în ariile protejate.
În acest context, e important de menționat că șefei ANANP, Adi Croitoru, i s-a imputat de mai multe ori, la nivel național, că este partizana intervențiilor vătămătoare pentru mediu în zone protejate, când sarcina sa ar fi să lupte pentru conservarea acestora. În plus, de mandatul său la ANANP se leagă și câteva proceduri de infringemenet pornite împotriva României, pe chestiuni de arii protejate. Susținută de PSD la conducerea ANANP, Adi Croitoru și-a păstrat funcția și după instalarea liberalilor la guvern. În 2021, propunerea de numire a acesteia la ANANP a venit chiar din partea PNL Bihor, organizație condusă de Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Turism, biodiversitate
„Pentru că vrem să realizăm proiecte de dezvoltare în zona turistică, proiecte care să contribuie la păstrarea biodiversității și a frumuseților locurilor, s-a ajuns la ideea de a încheia aceste protocoale de colaborare pe trei arii protejate din județul Bihor, cu planuri de management aprobate. Vrem ca împreună cu partenerii noștri să rezolvăm problemele existente, de la Munții Codru Moma cu acel aven Câmpeneasa, care este, din plăcate, plin cu deșeuri, la toate amenajările care se fac în peșteri pentru ca ele să devină vizitabile, la locurile de parcare ce lipsesc, la camping-urile care nu corespund”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă care a precedat ședința extraordinară.
Conform protocoalelor de parteneriat, CJ va elabora cererile de finanțare și studiile pregătitoare necesare (de fezabilitate, de împădurire, de reconstrucție a pajiștilor) pentru ariile naturale protejate. ANANP, liderul de parteneriat, va asigura suportul tehnic și logistic necesar pentru elaborarea cererilor de finanțare și le va depune la Ministerul Fondurilor Europene.
[eadvert]