Autoritățile județene au lansat licitația pentru selectarea unui operator aerian care introducă zboruri regulate între Oradea și Varșovia (Polonia).
„Procedura prevede impunerea unei obligații de serviciu public în ceea ce privește cursele aeriene regulate între aeroporturile din Oradea (OMR) și Varșovia (WAW) pentru o perioadă de 4 ani, cu respectarea următoarelor standarde minime: capacitatea aeronavei utilizate pentru operarea zborurilor să aibă cel puțin 75 de locuri și programul de zbor săptămânal să includă cel puțin 4 zboruri de la Oradea la Varșovia și retur”, a transmis Consiliul Județean Bihor, printr-un comunicat de presă.
Prețurile biletelor urmează să fie stabilite de ofertant. Totodată, pentru locurile din avion care rămân neocupate, CJ Bihor ar urma să plătească operatorului aerian o compensație financiară, „după un model de calcul stabilit în caietul de sarcini”.
„Compensația se va plăti trimestrial și va acoperi doar cheltuielile de operare efectivă a serviciilor aeriene și cheltuielile aferente operațiunilor pe aeroporturile OMR și WAW. În condițiile în care zborurile vor fi operate în regim profitabil, cofinanțarea Consiliului Județean Bihor va fi redusă”, se mai arată în comunicat.
Companiile care doresc să participe la licitație au la dispoziție 61 de zile să depună ofertele, începând cu 8 ianuarie.
LOT da, HiSky nu
Potrivit unei analize a BoardingPass.ro, compania ideală pentru operarea rutei Oradea – Varșovia ar fi LOT Polish Airlines, „companie al cărui cel mai mic tip de avion din flotă, Embraer E170, are o capacitate de transport de 76 de locuri, are peste 70 de avioane în flotă și o istorie de aproape 100 de ani”.
Sursa citată susține că operarea zborurilor Oradea – Varșovia de către HiSky, compania care a câștigat licitația AirOradea, „nu ar avea prea mare sens din punct de vedere comercial, în lipsa unei colaborări solide și bine integrată dintre HiSky și LOT Polish Airlines”.
„În plus, HiSky ar trebui să obțină sloturi de aterizare și decolare pe aeroportul din capitala Poloniei, lucru care ar putea să nu se întâmple prea ușor, în timp ce LOT Polish Airlines are deja asigurare sloturi pe cel mai mare aeroport din Polonia”, se arată în articolul BoardingPass.ro.
Cât costă Cluj – Napoca – Varșovia
LOT Polish Airlines operează în prezent zboruri regulate spre două destinații din România, București și Cluj – Napoca. Un bilet de avion dus-întors, Cluj – Napoca – Varșovia, costă începând de la aproximativ 236 de euro pentru o persoană (fără bagaj de cală inclus), potrivit site-ului companiei.
Aeroportul Chopin din Varșovia este cel mai mare și mai aglomerat aeroport internațional din Polonia, potrivit Wikipedia, și se află la 9 km sud de centrul capitalei poloneze. Aerogara operează două piste de decolare și aterizare intersectate, permițându-i să gestioneze aproximativ 300 de zboruri pe zi și să transporte aproximativ 40% din traficul de pasageri al țări.
[eadvert]
Este cel mai aglomerat aeroport din Polonia și al 32-lea cel mai aglomerat aeroport din Europa, cu 14,4 milioane de pasageri în 2022, potrivit sursei citate. 31 de companii aeriene internaționale operează curse regulate de pe aeroportul din Varșovia, către zeci de destinații din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și Asia. Cele mai populare destinații de pe aeroportul polonez au fost, în 2019: Londra, Paris, Kyiv, Frankfurt și Amsterdam.
Aeroport în modernizare, zboruri licitate
Licitația organizată de Consiliul Județean Bihor vine la câteva săptămâni după desemnarea unei companii care să opereze zboruri pentru AirOradea, curse regulate către București, Londra și chartere spre destinații de vacanță. Totodată, în aceste zile, Aeroportul Internațional Oradea lucrează la finalizarea noului terminal, care ar urma să deservească atât plecările interne/internaționale, cât și sosirile, atât din țară, cât și din afară țării. Aroportul are în lucru și un proiect pentru prelungirea pistei și a platformei de îmbarcare, dar și un proiect pentru creșterea securității aerogării. Toate cele trei înseamnă investiții de peste 70 de milioane de euro.
Nicio companie nu a rezistat la Oradea
Deși în ultimii ani s-au mai făcut investiții la aeroport, inclusiv construcția noului terminal care acum este transformat într-un terminal și mai nou, aerogara nu a reușit să păstreze niciuna din companiile care au venit să opereze zboruri regulate, cu excepția Tarom, care este singura care mai zboară de la Oradea, cu destinația București.
Astfel, Ryanair a plecat de la Oradea la începutul lui 2023, după ce a operat de aici zboruri spre 4 destinații europene. Compania irlandeză a plecat însă imediat după ce s-au terminat banii din subvenții, acordați de Primăria Oradea pe timpul pandemiei.
Ryanair a inaugurat patru zboruri săptămânale de la Oradea, pe 1 iulie 2021, după ce a primit o subvenție de 800.000 de euro. Operatorul aerian și-a încasat ultima tranșă din ajutorul de stat în luna octombrie 2022, iar în decembrie 2022 a confirmat că se retrage de pe Aeroportul Oradea.
Potrivit contractului de finanțare cu PMO, compania aeriană low-cost a avut obligația de a păstra zborurile spre cele 4 destinații (Londra, Milano, Bologna, Dusseldorf) cu o frecvență de două ori pe săptămână, timp de 12 luni.
La începutul lui februarie 2023, GoToFly a anunțat că pune la dispoziția publicului, începând cu luna aprilie, zboruri regulate între Oradea și Forli. Biletele pentru această rută nu au fost puse niciodată în vânzare pe site-urile de profil din România, ele fiind disponibile doar pe site-ul companiei aeriene. Cursa regulată a fost anulată însă în august, anul trecut.
Tot la începutul lui 2023, Air Connect a anunțat o cursă pe ruta Oradea – Constanța, operată pe timpul verii. Deși biletele au fost puse în vânzare, nici acest zbor nu s-a mai materializat.
Zbouri AirOradea, operate de HiSky
Compania aeriană HiSky a fost declarată câștigătoare în cadrul licitației pentru AirOradea. Aceasta ar urma să curse regulate spre București și Londra, dar și chartere spre Egipt, Turcia și Tunisia.
Obiectivul principal al planului de afaceri este de a demonstra că finanțarea publică acordată (750.000 euro) nu reprezintă un ajutor de stat și că activitatea propusă va fi sustenabilă pe o perioadă de cel puțin 5 ani. Autoritățile locale au anunțat la finalul lui 2023 că Air Oradea a finalizat etapa de evaluare a ofertei depuse în cadrul procedurii de selectare a unui partener pentru operarea zborurilor de pe aeroportul din Oradea.
HiSkyEurope SRL a obținut punctajul maxim în baza criteriilor de selecție, fiind singura companie care a depus o ofertă.
Compania propune următorul program de zboruri: 5 zboruri pe săptămână între Oradea și București (și retur); 3 zboruri săptămânale între Oradea și Londra (și retur); organizarea de curse charter către trei destinații de vacanță: Hurgada (Egipt), Antalya (Turcia) și Monastir (Tunisia).
HySky deține o flotă de 8 aeronave de tip JET, cu configurații variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronavă cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri și 1 aeronavă cu 275 de locuri (aeronava cu care operează zboruri către SUA). Cerința minimă prevăzută în cadrul procedurii de selecție a fost ca ofertantul să dețină cel puțin 5 aeronave.
Numărul pasagerilor transportați în ultimii trei ani este de 1,8 milioane (cerință minimă – 1 milion de pasageri), operatorul este conectat la un hub (hub-ul de operare este București), operează zboruri de linie cu destinațiile București și Londra și dispune de personal însoțitor de zbor care vorbește limba română (93 de angajați vorbitori de limba română).
Contribuția solicitată de ofertant de la AirOradea pentru 5 ani este de 750.000 euro (maxim disponibil 3 milioane de euro).
„Trecem la etapa planului de afaceri. Solicităm documente, contabilitatea companiei ca să putem face proiecția pentru planul de afaceri, pe cheltuieli și venituri, pe operațiunile asumate de HiSky. S-au dus mult mai jos cu oferta financiară, față de cele estimate de ofertant, Air Oradea. Comisia Europeană ne-a cerut să facem planul de afaceri și să arătăm că asta e o operațiune viabilă economic, și nu e ajutor de stat”, a declarat city-managerul Mihai Jurca, la finalul anului trecut.
„Se estimează că planul de afaceri va fi finalizat în luna ianuarie a anului viitor. Ulterior, vor începe negocierile pentru încheierea contractului de asociere, având ca scop începerea operațiunilor HiSky la sfârșitul primăverii 2024”, a transmis CJ Bihor.
Air Oradea a fost înființată în octombrie 2021 de către Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, cu scopul de a dezvolta, în condiții concurențiale de piață, activitatea economică de operare zboruri aeriene de pe Aeroportul Internațional Oradea.
Trimite articolul
XIn maxim 4 luni pune lacatul. O sa fie aceeasi poveste ca si cu restul
Ma oameni buni! Cine merge în Polonia? De ce nu Oradea /Paris. Să vedeți cum se unple avionu! Sau Mhunchen?
-
Toata lumea care are alta destinatie in Europa, inafara de capsunarii si cersetorii de prin Londra si Paris.
-
Problema e ca degeaba duci gratis oradenii rupti in cur de foame in Varsovia, ca de acolo nu au bani de bilet intreg spre alte destinatii. Asta nu vede primaria.
-
Păi, tocmai.Eu unul am văzut mai mulți căpşunari români din Londra şi din Paris în concedii prin Mallorca, Rimini, Lido di Jesolo,Madeira, Saint Tropez, etc decât căpsunari din parcurile industriale din Oradea şi din România, în general.😃
Parol !
-
-
Măi! Varsovia e unul din cele mai mari huburi aeriene europene. Un aeroport de unde poti ajunge cam in orice colt al lumii. Documenteaza-te. Toti prostii dau din gura fara sa stie.
-
O fi dar cine dracu vrea sa zboare cu escala prin Europa?Majoritatea isi cauta bilet low-cost pt un zbor de 1-3 ore pt un aeroport aproape de destinatie.
-
Si cine va plati bilet intreg din Varsovia spre alte rute. Tu crezi ca oradenii vor da 100 ,200 euro pe bilete? Visezi, delirezi. Oradenii vor bilete la 15 euro.
-
Cum stați cu terminalurile la aeroport Oradea?
-
Stam binie !
Cum e cu trrminalul cargo la aeroport. E folosit ca depozite , nu zboara nimic cargo. Cine va zbura 4 ani pe minus cu avioane goale?
-
Se va da drumul la activitatea carco aerian cand vor fi gata si lucrarile la pista respectiv autorizarile. Crezi ca merge asa rapid????? cum pocnesti din degete???
@cornel…cum cine…Gal…uita te la fata lui, e un zburator innascut…aerian total…daca trece PISA dau o bere…
RUSINE BAI MAGARILOR
NOI NU VREM SA ZBURAM IN POLONIA NOI AVEM NEVOIE DE ZBOR DIRET LONDRA MILANO FRANCFURT
Cine Draq zboara la Varsovia ?
-
Eu am zbrat de 14 ori era plin avionul, mergeam in concedii, lumea zboara , in Oradea ar fi calatori msi multi ca in Cluj, Debrecen la un loc. Dar Psd se opune
-
asa e, in Oradea chiar si porcii zbaora 🙂
-