Contractul proiectului face parte din cadrul Programului Transfrontalier România – Ungaria INTERREG VI-A 2021-2027.
„Valoarea totală eligibilă acordată celor două județe este de 8.893.185 euro. Consiliul Județean Bihor a primit o sumă eligibilă totală de 7.068.678,53 euro, compusă din: 5.654.942,82 euro finanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 141.373,58 euro aport din bugetul local al CJ Bihor și 1.272.362,13 euro cofinanțare asigurată de la bugetul de stat. Județul Hajdu-Bihar, în calitate de lider al unui parteneriat format împreună cu 5 localități din Ungaria și Consiliul Județean Bihor, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Valorificarea energiei regenerabile în zona transfrontalieră româno-maghiară”, care are drept scop integrarea soluțiilor moderne și sustenabile de energie regenerabilă. Bugetul total eligibil este de 9,010,615.03 euro, din care 1.823.528,58 este suma eligibilă alocată Consiliului Județean Bihor.”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții CJ Bihor.
Lucrările au demarat în cursul lunii aprilie al acestui an. Clădirea va fi destinată evenimentelor culturale, congreselor și conferințelor pe diverse teme.
Centrul va avea o sală principală cu o suprafaţă de 1.244 mp şi 1.077 de locuri, din care 22 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Vor fi construite două săli secundare multifuncţionale, foaiere şi un spaţiu de tip co-working cu specific cultural. Vor fi amenajate, de asemenea, zone pentru alimentație publică.
„Suprafața totală a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifuncțional este 17.778 mp. Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 10.450 mp şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 8.015 mp”, se mai specifică în același comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!