Malul drept al Crişului Repede e cosmetizat în această perioadă de către Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri. Între Podul Decebal şi podul de pontoane se lucrează la înlocuirea vechii balustrăzi de beton cu un model nou, tot din beton. Distanţa pe care se va monta noua balustradă depăşeşte cu puţin 500 de metri. Valoarea lucrărilor se ridică la circa 500.000 lei noi, executantul fiind firma Gavella. Conform spuselor directorului Pasztor Sandor, Gavella e doar subantreprenorul societăţii Repcon, cea care a câştigat în urmă cu câţiva ani o licitaţie pentru mai multe lucrări privind amenajarea Crişului. „Acel contract a fost făcut înainte să vin eu director. Ştiu că are o valoare undeva la 70-80 miliarde de lei vechi, pentru diverse lucrări de amenajare, cel puţin cinci în amonte, dinspre zona Aleşd până la podul de pontoane din Oradea”, ne-a declarat Pasztor.
Balustrada montată în aceste zile de Gavella e aceeaşi ca şi cea montată în amonte de Podul Dacia, în zona Ştrandului Municipal.
Planuri
Directorul Pasztor crede că în circa două luni vor începe lucrările şi pe malul stâng al Crişului. „Estimez că la mijlocul lui iunie vom reuşi să terminăm lucrările pe malul drept, iar în iulie vom începe şi pe malul stâng, pentru ca totul să fie finalizat undeva în octombrie”, a arătat Pasztor.
Cum actualele balustrăzi au în componenţa lor ghiveciuri, l-am întrebat pe şeful ABA Crişuri ce are de gând cu acestea, pentru a nu fi umplute cu fel de fel de gunoaie. Pasztor: „Noi le vom umple cu pământ, iar apoi Primăria va planta ce va dori. Ar fi frumos să fie puse flori, dar e greu de întreţinut, mai ales că pe malul Crişului nu avem încă iluminat public”. Merită amintit că Primăria îşi doreşte ca malurile Crişului să fie iluminate, să monteze bănci şi să fie acces wireless la internet, în acest sens fiind semnat deja un protocol cu RCS&RDS.
Tot pe lângă malul Crişului va trece şi o pistă de biciclete într-un viitor relativ apropiat. Primăria a depus un proiect transfrontalier, ce ar urma să fie finanţat de către UE. Pista de biciclete ar lega oraşul maghiar Berretyoujfalu de Oradea, intrând în municipiu pe Borşului – Centură – Podul Densuşianu şi va continua până în Centrul Oradiei, pe malul drept al Crişului.
În Centru
ABA Crişuri va demara lucrări şi în zona centrală. Între Podul Decebal şi Podul Ferdinand se doreşte înfrumuseţarea digului de pe malul stâng, prin placarea betonului cu piatră, vor fi schimbate balustrăzile şi acolo şi se vor amenaja platforme de lemn suspendate.
Între Podul Ferdinand şi Podul Dacia se doreşte păstrarea cât mai fidelă a ecosistemului. „Rămân copacii, se va amenaja o grindă micuţă, de 30 – 40 cm, se va nivela şi însămânţa cu iarbă terenul.
De asemenea, Primăria va amenaja o pistă de biciclete printre copaci”, ne-a informat directorul ABA Crişuri.
CĂLIN CORPAŞ
Ar scoate „internauţii” în aer liber
Citiți principiile noastre de moderare aici!