Evenimentul, născut din nevoia conștientizării și cunoașterii corecte a dislexiei, va avea loc la data de 12 octombrie, ora 10:30, la Centrul Cultural Româno-Maghiar, situat pe strada Clujului nr. 85.
„Dacă copilul, sau elevul dumneavoastră, în ciuda inteligenței normale și a stimulării adecvate, prezintă o citire greoaie, greșește calcule matematice, scrie și citește de la dreapta la stânga, se orientează greu spațio-temporal, are nevoie de mult timp pentru memorare sau învățare, atunci e posibil să prezinte semne ale dislexiei și este indicat să beneficieze de o testare adecvată. Dislexia este o modalitate diferită de prelucrare a informației și deși nu este o boală, poate avea un impact semnificativ asupra învățării și a performanței academice. Sistemul nervos al dislexicului este complet, dar structurat diferit, prin urmare lucrează diferit. Conform datelor statistice, s-a constatat că dintr-un număr total de copii, între 7-10% sunt dislexici, iar procentul cazurilor grave este de 3-5%”, transmis organizatorii într-un comunicat de presă.
Evenimentul este o explorare a provocărilor dislexiei și propune dezbateri legate de soluții și legislația specifică. Vor lua cuvântul invitatul special, prof. conf. dr. Roșan Adrian, Directorul Departamentului de Psihopedagogie Specială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, profesorii organizatori, profesor logoped la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor, Șandor Afrodita și profesor Abrudan Mihaela. Deschiderea evenimentului va fi marcată de un moment artistic prezentat de Ansamblul Folcloric Brătcuța. De asemenea, Teatrul Regina Maria din Oradea se alătură eforturilor globale de sensibilizare, clădirea teatrului urmând să fie iluminată sâmbătă în turcoaz.
Evenimentul este organizat de prof. Abrudan Mihaela și prof. logoped Șandor Afrodita, fiind susținut de CJRAE Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor, Asociația Coordonate Umane, Liceul Teoretic Nr. 1 Bratca, Asociația Rotary Club Oradea Insignis, Asociația Română pentru Copii Dislexici, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!