Miercuri, în jurul orei 20:20, pe drumul comunal 194, în Ceişoara, poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Beiuş l-au depistat pe localnicul P.T.(57 ani), care, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, autoturismul a părăsit carosabilul şi a pătruns în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că P.T. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Alte dosare penale
Tot miercuri, pe drumul județean 191/A, în Popeşti, a fost depistat localnicul B.G.S.(40 ani), în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. În aceeaşi zi, pe DN 19, în Biharia a fost depistat U.D.C.(30 ani), din Popeşti, în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din cursul lunii februarie. În cauza au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Ulterior, în Săbolciu a mai fost depistat V.F.(57 ani), din Bucuroaia, în timp ce conducea un tractor înregistrat, cu care tracta o remorcă fără număr de înregistrare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii bihoreni au constatat că V.F. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!