Deşi în săptămână care a trecut vremea a fost total nefavorabilă pentru pescuit în dimineaţa concursului s-au prezentat 17 concurenţi din Oradea, Zalău şi Aleşd. După ce s-a efectuat instruirea concurenţilor s-au tras la sorţi standurile care urmau să fie ocupate de către pescarii sportive înscrişi în competiţie. Timp de două ore s-au făcut pregătirile necesare după care s-a dat startul pentru cele patru ore de pescuit, timp în care fiecare concurent a făcut tot posibilul să atragă în faţa lui cât mai mulţi peşti şi să-i prindă pentru a puncta cât mai bine la cântărire. La terminarea celor patru ore acordate concurenţilor s-au cântărit capturile, peştii fiind eliberaţi şi s-a alcătuit clasamentul final. „Din păcate capturile nu au fost cele la care ne-am aşteptat noi , dar având în vedere condiţiile meteo nici nu puteam spera la mai mult”, a precizat Nagy Victor, reprezentantul site-ului www.pescuitbihor.ro, organizatorul concursului.
Pe prima treaptă a podiumului s-a clasat Szilagyi Zsolti care a primit 300 lei, cupă, medalie şi diplomă. Locul a doilea a fost adjutecat de Cristian Maliţa care a fost răsplătit cu 200 lei, cupă, medalie şi diplomă. Dorin Ilea s-a clasat pe locul trei. Premiul pentru acest loc constând în 100 lei, cupă, medalie şi diplomă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!