Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin, a declarat că Ciprian Anta este în continuare membru al PSD Bihor. „Ciprian Anta nu are nevoie de reabilitare, pentru că el este în PSD astăzi, este un membru activ și în PSD Sânmartin”, a declarat Laza, în cadrul unei conferințe de presă. Mai mult, Laza a spus că el consideră că Ciprian Anta a „procedat corect” atunci când a votat proiectul inelului metropolitan în cadrul ședinței Consiliului Județean Bihor, alături de PNL și împotriva directivelor partidului.
„A procedat corect în acel moment, cu atât mai mult cu cât noi, cei din Sânmartin, am cheltuit o grămadă de bani cu studii, cu măsurători topo”, a declarat edilul, membru al Biroului Permanent Județean al PSD Bihor.
El consideră că proiectul inelului metropolitan ar fi trebuit să fie tratat de PSD în același fel în care a fost tratat proiectul centurii Beiuș, care a fost votat de consilierii județeni social-democrați.
„Și pentru noi această centură este utilă. Nu trebuie să fim iprocriți și cred că atunci când faci un proiect de o asemenea anvergură, categoric superi pe cineva. Dar toți împreună trebuie să avem maturitatea să depășim momentele grele și să facem lucrurile utile pentru comunitățile noastre”, a subliniat Laza.
Anul trecut, imediat după votul pentru inelul metropolitan, Florentina Bara și Ciprian Anta, cei doi consilieri PSD care au „trădat” direcția partidului, și-au anunțat demisia din CJ Bihor. Bara și-a dat demisia și din partid.
Aceștia au fost criticați de conducerea organizației județene pentru decizia de a face „echipă” cu liberalii și pentru că au votat indicatorii tehnico-economici și demararea procedurii de expropriere pentru inelul rutier metropolitan, proiect finanțat prin Programul Anghel Saligny.
[eadvert]
Inclusiv Cristian Laza a declarat atunci că cine nu respectă decizia partidului trebuie sancționat.
„S-a luat o decizie la partid. Nici eu nu am fost de acord cu blocarea inelului, pentru că nu era un argument solid în sensul ăsta, dar trebuie să respectăm deciziile partidului, care a decis să nu se voteze pentru acest proiect deocamdată. Cei care au votat împotrivă vor trebui să fie sancționați”, ne-a declarat Laza, în 2022.
Ciprian Anta, membru al PSD Sânmartin și „mâna dreaptă” a primarului Laza, a spus atunci că rămâne „fidel Partidului Social Democrat şi valorilor promovate de acesta. Nu voi părăsi partidul, amintind încă o dată că gestul meu este în acord total cu valorile acestui partid, dar din păcate în dezacord cu interesele unui grup restrâns al conducerii PSD Bihor”.
Trimite articolul
X“Tradatori” din astia care sa miste lucrurile si sa se execute lucrarile sunt de admirat, fata de psd-ei care sunt tot timpul gica-contra, bravo lui.
Practic nu au dorit sa voteze pentru ca lor nu le aducea nici un beneficiu in acel moment. Din pacate asa se voteaza la noi in tara, in special la partidele vechi pline de corupti ca si PSDNL. In loc sa se tina cont de beneficiile aduse comunitatilor din jur, ei nu doreau sa voteze in acel moment pentru ca nu au targuit pentru ei ceva, ce le pica si lor daca voteaza da. Rusine mare PSD….rusine mare