Persoanele care au achiziționat deja produsul, din loturile cu termene de valabilitate 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019, sunt rugați să nu îl consume. Clienții pot duce produsul la magazinele Lidl, acolo unde vor primi contravaloarea acestuia, chiar și fără bonul fiscal.
Iată comunicatul Lidl România:
„SC GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L recheamă preventiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019, vândut de către Lidl România. În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenele de valabilitate menționate mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.
Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Această rechemare vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019“. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!