Parlamentarul de Opoziţie cere ca impactul preconizatei măsuri de reducere a TVA la produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică să fie perceput pe tot lanţul de distribuţie, inclusiv în coşul de cumpărături al consumatorului final.
„Există riscul ca, de la 1 iunie 2015, după ce scăderea TVA de la 24 la 9% va deveni operaţională, preţurile cu amănuntul la majoritatea produselor vizate să rămână neschimbate, ceea ce va aduce beneficii doar marilor lanţuri de magazine”, susţine parlamentarul bihorean, motivându-şi demersul pe relatările recente ale mass media care au semnalat deja majorări în lanţ ale preţurilor unor produse la raft, ceea ce a produs îngrijorare în rândul cumpărătorilor.
Probleme cu biletele de tratament
În aceeaşi sesiune de Plen, senatorul Găvrilă Ghilea a adresat o interpelare şi ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, după ce a fost sesizat că, din cauza contestării licitaţiei pentru distribuirea biletelor de tratament în Băile Felix de către una dintre societăţile ofertante, Casa Judeţeană de Pensii Publice a fost nevoită să sisteze distribuirea de pachete turistice balneare de tratament în această staţiune către beneficiarii de drept.
„Această stare de fapt afectează implicit sute de pensionari bihoreni – şi nu numai – pe care îi privează de accesarea biletelor de tratament în Băile Felix sau îi obligă să accepte oferte alternative în alte staţiuni balneoclimaterice situate la distanţe considerabile de judeţul de domiciliu”, susţine parlamentarul liberal, solicitând ministrului de resort să dispună modificarea metodologiei de distribuire a biletelor de tratament. Prin schimbarea metodologiei, se doreşte ca eventuala contestare a procedurii de atribuire să nu mai aducă prejudicii beneficiarilor potenţiali ai acestor drepturi sociale şi nici societăţilor ofertante ale pachetelor turistice şi de tratament.
Citiți principiile noastre de moderare aici!