Câteva sute de oameni, prieteni și săteni din Cetariu l-au condus pe ultimul drum joi, 9 mai, pe Bakk Zoltan. Întrebat de un prieten dacă nu știu ceva despre această moarte suspectă, produsă în 27 – 28 aprilie, prin incendiere, nu știam atunci despre ce este vorba. Din vorbă în vorbă, am aflat că, de fapt, pe Bakk Zoltan l-am cunoscut la începutul lunii aprilie, la Fuck-up Nights Oradea, un eveniment în care antreprenori de succes povestesc despre eșecurile lor. Bakk Zoltan era un om plin de optimism care a povestit despre eșecurile lui cu zâmbetul pe buze, stârnind aplauze și veselie printre cei prezenți. Îmi vine greu să cred că un astfel de om s-ar fi sinucis. Nici prietenilor lui nu le vine să creadă. „Timp de două ore, cât a ținut înmormântarea, nici o persoană din cele 200 nu s-a clintit. Era un om plin de optimism, care spunea tuturor că pentru a fi fericit nu este nevoie de prea mult. Este greu de crezut că s-ar fi sinucis într-un astfel de mod, turnându-și benzină pe el”, ne-a declarat cu tristețe un prieten din copilărie al lui Zoli.
În continuare aveți un fragment din Fuck-up Nights Oradea, în care Bakk Zoltan a povestit despre eșecurile lui.
[related-post post_id=”2247766″]
„Nicăieri nu-i ca acasă”
Acesta este principiul după care s-a ghidat și sentimentul pe care la trăit Bakk Zoltan. În 1996 s-a angajat la McDonald s Oradea ajungând șef. După câțiva ani a plecat în Ungaria. Acolo a lucrat trei ani și jumătate într-o cofetărie, alături de mulți maiștri cofetari. Visul american i-a făcut și lui cu ochiul. A aplicat pentru un job, fiind repede angajat la Royal Academy din Miami, unde a stat alţi trei ani și jumătate. Fiindu-i dor de țară, a venit mai aproape, angajându-se în Elveția. A muncit și aici un an și jumătate pe un vas de croazieră. După nouă ani, a reușit să revină acasă. „Am avut foarte mulți bani. Am câștigat experiență. Am văzut multe locuri. Singurul lucru pe care îl doream era să vin în Oradea și să mă plimb prin frunzele uscate din Parcul 1 Decembrie”, spune Bakk Zoltan.
Problemele mari au început când a dorit să se angajeze. „Eu sunt un om sincer și am trecut tot pe CV. Văzând că am avut un salariu de 2.600 de euro în Elveția, nu le venea să creadă că vreau să muncesc pentru un salariu minim pe economie de 750 de lei, cât era în 2008 în România. Ei mi-au spus că e o problemă cu mine: ori sunt prost, ori am furat, ori am fost închis. Și nu m-a angajat nimeni un an de zile”, povestește cofetarul.
În 2009, când toată lumea își închidea afacerile, el a reușit să-și deschidă un laborator de cofetărie, dar a dat chix și l-a închis. Șase ani a lucrat pe salariul minim pe economie și nici nu mai vroia să audă de prăjituri sau înghețată.
A aplicat ulterior pentru un start-up, după 11 ani reușind să-și deschidă cofetăria Sweet Land în Piața Ioșia din Oradea. Ghinion! După ce a investit serios în spațiu, după ce l-a amenajat, i s-a spus că trebuie să plece, piața urmând să se închidă în câteva luni.
De 11 ani, de când s-a întors în România, nu a fost zi să nu îl întrebe cineva dacă nu-i pare rău că s-a întors acasă.
„Eu consider că nu există eșec. Există lecție de viață, din care înveți foarte mult și trebuie să rămâi om. Indiferent că ești cofetar, fotograf sau orice altceva”, este de părere Bakko Zoltan. Acesta a găsit o nouă locație pentru cofetărie lui, pe strada Nicolae Jiga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!