Fapta a fost comisă în luna mai a acestui an, când victima a acceptat propunerea unuia dintre băieți, minor, de a se întâlni pe un teren de fotbal aflat în apropierea locuinței fetei. Cei doi discutaseră pe Facebook și au stabilit să se vadă la miezul nopții, au aflat ulterior procurorii din Aleșd.
Însă când a ajuns la locul convenit, minora a observat că băiatul era însoțit de un alt bărbat, Claudiu Cosmin Lingurar. S-au urcat cu toții într-o mașină și au pornit spre locuinta minorului, iar pe drum au luat un alt minor și un tânăr, Florin Andrei Lingurar.
Ajunși la destinație, minora s-a dus într-o cameră cu băiatul cu care discutase online și au întreținut relații sexuale. Ulterior, adolescentul a ieșit din cameră și a revenit cu cei trei indivizi care veniseră cu mașina și cu un alt minor, cerându-i fetei să se culce cu ei. Aceasta i-ar fi refuzat și i-a împins, au explicat procurorii care au aflat că „inculpații au amenințat-o că, dacă nu îi lasă să întrețină raporturi sexuale, nu o vor mai duce acasă”.
Trei dintre ceilalți indivizi au avut raporturi sexuale cu minora, în timp al patrulea nu a reușit să-și ducă la capăt intenția. Agresiunile au fost filmate chiar de cel care a convins-o pe victimă să vină la întâlnire, după care au urcat-o pe fată în mașină pentru a o duce acasă.
Violată și pe drumul spre casă
Pe drum, s-au oprit la marginea unei păduri, iar unul dintre minori a întreținut din nou raporturi sexuale cu fata care era imobilizată de Claudiu Lingurar.
„Ulterior, persoana vătămată a început să plece pe jos, spre casă. Când băieții și-au dat seama că ea a plecat, i-au strigat din urmă «hai că te ducem acasă, hai, tu, nu merge pe jos». Când mașina a ajuns în dreptul ei, minora a urcat în mașină alături de băieți și astfel a ajuns acasă”, au transmis procurorii Parchetului Aleșd.
Aceștia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor cinci minori, trei dintre aceștia fiind acuzați de viol asupra unui minor și lipsire de libertate, iar al patrulea de tentativă de viol și lipsire de libertate. În cazul
minorului care a conversat cu minora și a chemat-o la întâlnire, anchetatorii au stabilit că nu poate fi acuzat de viol, pentru că diferența dintre el și victimă e mai mică de 5 ani, iar actul intim a fost consimțit de minoră. În schimb, biatul a fost acuzat de complicitate la patru fapte de viol și de două infracțiuni de lipsire de libertate.
Pe 22 decembrie, un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd a admis propunerea procurorilor și i-a arestat pe cei cinci inculpați pentru 30 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!