După o întâlnire cu mai mulţi factori responsabili, desfăşurată în cabinetul prefectului, joi, la care a participat şi Anne Jugănaru – secretar de stat în Ministerul Mediului – s-a stabilit ce e de făcut în continuare: realizarea unui studiu complex al ANRM privind zăcământul geotermal din perimetrul Oradea/Băile Felix/Băile 1 Mai; o comisie mixtă interinstituţională pentru verificarea în teren a forajelor existente; executarea de urgenţă a unui foraj în vecinătatea Ochiului Mare, de către ANRM; continuarea alimentării artificiale a lacului Ochiul Mare şi sistarea emiterii de licenţe pentru exploatarea zăcământului.
În timp ce o echipă de cercetători şi profesori hidrogeologi din Bucureşti lucrează în cadrul unui proiect menit să arate ce a dus la secarea lacului Ochiul Mare, aflat în Rezervaţia Pârâul Peţea din Băile 1 Mai, o şedinţă operativă ţinută la Prefectură s-a soldat cu cinci măsuri şi un calendar, ce vor fi aplicate în perioada imediat următoare.
Prefectul Claudiu Pop a adus la cunoştinţă măsurile, ca urmare a concluziilor soldate în urma întâlnirii la care au participat un secretar de stat în Ministerul Mediului şi reprezentanţi ai ANRM, Gărzii de Mediu, Apelor Române, Primăriei Sânmartin, ai APM Bihor şi ai Muzeului Ţării Crişurilor – custodele rezervaţiei.
Iată setul de măsuri:
– realizarea unui studiu complex inițiat de ANRM privind resursele zăcământului geotermal la nivelul perimetrului Oradea/Băile Felix/1 Mai, în scopul evaluării resurselor de ape geotermale. După finalizarea studiului, în conformitate cu rezultatele acestuia, se vor stabili măsurile ce trebuiesc întreprinse în vederea utilizării durabile a zăcământului termal;
– constituirea unei comisii mixte de control compusă din reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale Apele Române, Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Ministerului Administrației și Internelor, Administrației publice locale și Inspectoratului de Stat în Construcții, în vederea verificării în teren a situației de fapt a forajelor existente pe raza UAT Sânmartin și aplicarea măsurilor legale ce se impun;
– executarea de către ANRM, în regim de urgență, în imediata vecinătate a Lacului Pețea, a unui foraj cu rol de monitorizare a resurselor de ape geotermale și prezentarea rezultatelor obținute ca urmare a monitorizării efectuate prin forajul menționat;
– continuarea alimentării artificiale a Lacului Pețea, dintr-un foraj situat în imediata vecinătate a acestuia, cu acordul și sprijinul SC Turism Felix SA și ISU Bihor;
– sistarea emiterii licențelor de explorare a zăcământului de apă geotermală la nivelul perimetrului Băile Felix/1 Mai, cu excepția solicitărilor exprese a entităților aparținând Statului român, până la finalizarea studiului complex de evaluare a zăcământului termal inițiat de ANRM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!