Absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut, miercuri, cea de-a doua probă a Bacalaureatului – proba obligatorie a profilului (Istorie sau Matematică).
Statul român modern, Evul Mediu și un regim totalitarist înlăturat din România au fost subiectele pe care le-au primit elevii de la profilul uman, care au dat proba la Istorie.
Unii dintre elevi au declarat pentru Jurnal Bihorean/bihon.ro că subiectul al III-lea, referitor la regimul totalitarist, li s-a părut cel mai dificil.
Eliminaţi
Unii dintre candidați au încercat să copieze, cinci dintre ei fiind excluși deoarece aveau asupra lor diverse dispozitive de comunicare cu exteriorul şi materiale ajutătoare. Trei au fost eliminați din centrul de examen de la Colegiul „Samuil Vulcan” din Beiuş, unul din centrul de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Oradea şi unul din centrul de la Colegiul „Alexandru Roman” din Aleşd.
Examenul de maturitate continuă azi cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele examenului de bacalaureat vor fi afișate în data de 4 iulie, până la ora 12:00.
În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul orar 7:30-8:30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Elevii nu au voie în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Candidaților le este, de asemenea, interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Candidaţii surprinşi în această situaţie nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
http://www.bihon.ro/bac-cu-probleme-in-bihor/2066473
Citiți principiile noastre de moderare aici!