Appraisers 24, My Journey, Bluuk.io, Rentime și Bang sunt cele cinci startup-uri orădene selectate pentru programul Bright Labs Incubator. Celelalte trei sunt Foni (Germania & Timișoara), Feat (Olanda) și Cautcurier.ro (Timișoara).
[eadvert]
Cele opt startup-uri au fost selectate sâmbătă, 15 mai 2021, în cadrul evenimentului Demo Day, organizat de asociația „Make IT in Oradea”, dintr-un total de 15 startup-uri care și-au prezentat stadiul de dezvoltare al produselor tehnologice pe care le construiesc.
Cele 15 echipe au fost preselectate, anterior, în cadrul celor cinci evenimente Bright Nights organizate în perioada decembrie 2020, respectiv martie 2021. În urma preselecției, echipele au trecut printr-o etapă de preincubare care a constat într-o serie de întâlniri, asistență, feedback și ateliere cu profesioniști din domeniu.
Evenimentul de sâmbătă a fost jurizat de nouă membri din diferite domenii, fiecare dintre ei având experiență vastă în dezvoltarea sau finanțarea de startup-uri de tehnologie: Alin Mercheș (Mobiversal), Jan Lukacs (Paymo), Buștean Dan Cristian (Helion), Ștefan Munteanu (ROETCO), Vlad Sarca (investitor), Istvan Barta (Tracknamic), Monica Obogeanu (Orange), Daniel Andor (Durran) și Robert Gyorodi (Universitatea Oradea).
Evenimentul s-a desfășurat atât fizic, în cadrul spațiului de coworking Oradea Tech Hub, cât și online. În prima parte a zilei au fost prezentate idei de afaceri din domeniile medtech, agritech, rețele sociale, publicitate, turism, securitate cibernetică, SaaS și smart city. Prânzul a oferit oportunitatea ideală pentru participanți să interacționeze între ei, împărtășind experiențe și cunoștințe. A fost, de asemenea, prilejul pentru o sesiune de mentorare și networking cu membrii juriului și invitații din comunitatea locală. Prezentările din cea de-a doua sesiune au fost din domenii precum resurse umane, IoT, mobilitate, securitate cibernetică și turism.
Echipe selectate
După deliberarea juriului, au fost anunțate cele opt echipe selectate pentru faza de incubare, aceste echipe fiind premiate cu o sumă de 5.000 euro/echipă, în scopul dezvoltării startup-ului.
Cinci dintre echipele selectate sunt din Oradea. Appraisers 24 pune în legătură evaluatori imobiliari cu clienții care au nevoie de serviciile acestora. My Journey este o aplicație care face călătoriile mai ușoare și eficiente, având la bază interesele utilizatorului și timpul pe care acesta îl are la dispoziție, prin propunerea unei rutei optimizate care include punctele de interes. Cea de-a treia firmă orădeană, Bluuk.io, internaționalizează vânătoarea recompenselor pentru erori software. Indiferent de limbajul de programare ales, companiile pot stabili programe de recompensare a erorilor, facilitând colaborările locale.
Rentime este un software pentru deținătorii de proprietăți care își pot integra toate listările pe o singură platformă, unde se vor putea conecta fără nicio problemă prin API la platforme terțe. Pot gestiona cu ușurință comunicarea cu clienții, pot adopta prețuri strategice și pot seta disponibilitatea proprietăților, în tot acest timp beneficiind de suport local 24/7 din partea Rentime. Bang este un asistent de navigare și ghidare pentru biciclete care comunică informațiile folosind simțurile biciclistului.
Pe parcursul următoarelor 3 luni, în cadrul programului de incubare Bright Labs, se vor organiza activități de mentorare, diverse întâlniri de lucru și ateliere cu specialiști din domeniu. La finalul celor 3 luni de incubare, cele mai promițătoare startup-uri vor avea posibilitatea de a primi finanțare în scopul accelerării dezvoltării acestora.
Make IT in Oradea este o inițiativă non-profit dezvoltată în colaborare cu companii locale de profil tech și IT, alături de administrația locală. Scopul inițiativei este de a stimula, dezvolta și promova talentul IT&C și startup-urile creative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!