Se cunoaşte noul orar de toamnă de pe Aeroportul Internaţional Oradea, valabil începând cu 1 septembrie şi până în 28 octombrie şi, ulterior, orarul hibernal, până în martie. Aerogara din Oradea îşi diversifică cursele externe, în timp ce cursele de Bucureşti devin cvasi-zilnice, cu Blue Air, iar Tarom reintroduce cursa de dimineaţă, cu aterizare la Oradea la ora 08:30 şi decolare la 08:55, de luni până vineri.
Vor fi disponibile două destinaţii pentru Germania, una pe graniţa germano-olandeză, la Weeze, pentru zona Rin şi Benelux, iar alta pentru sudul Germaniei, la Memmingen, oraş aflat între Munchen şi Stuttgart. De asemenea, apare destinaţia Londra (Stansted). Toate sunt operate de Ryanair. Operatorul turistic Christian Tour îi provoacă pe amatorii vacanţelor costiere exotice pentru un vârf de sezon tomnatic, la Marea Roşie.
Vin Londra, Bavaria şi Hurghada
Astfel, de pe Aeroportul Oradea luni sunt patru zboruri, cu aterizare şi decolare: trei spre Otopeni, cu Tarom şi Blue Air, dar mai este şi cursa de sezon spre Constanţa, cu Blue Air, ce se opreşte în 11 septembrie.
Marţi, alte trei. Două spre Otopeni, cu Tarom şi una spre destinaţia bavareză Memmingen, cu Ryanair, ce va debuta în 5 septembrie. Micuţa localitate bavareză este la doar 115 kilometri de metropola Munchen şi la 150 de Stuttgart.
Miercuri este cea mai aglomerată zi din săptămână, pe Aeroportul Internaţional Oradea. Şapte curse aterizează şi apoi decolează de la Oradea, spre alte zări: pe 1 septembrie debutează cursa Ryanair de Londra (Stansted), alte destinaţii de miercuri fiind Barcelona (Girona), Milano (Bergamo), cu Ryanair şi trei curse de Otopeni, cu Tarom şi Blue Air. De asemenea, miercuri, 4 octombrie debutează şi charterul spre Hurghada (Egipt), oferit de Christian Tour prin operatorul aerian AlMasria Universal Airlines.
Joi, sunt cele două curse Tarom Otopeni – Oradea – Otopeni, în timp ce vineri sunt trei curse de Otopeni, cu Tarom şi Blue Air, precum şi a doua cursă săptămânală de Londra.
Sâmbătă, decolează charterul de Antalya şi sunt cursele Ryanair de Milano şi Memmingen. Duminică, Barcelona (Girona) şi Londra, ambele cu Ryanair şi Otopeni, cu Blue Air şi Tarom. În total, 27 curse decolează şi aterizează pe Aeroportul Oradea, într-o săptămână.
Sunt câteva curse matinale, ce decolează spre Oradea. Astfel, de la Londra se va decola spre Oradea la ora locală 6:10, pentru cursa de miercuri. Tot miercuri, de la Milano se decolează la ora locală 06:40, în timp ce de la Barcelona se decolează duminică, la ora 06:55. Există şi câteva decolări serale, de la Oradea. Cursa duminicală spre Londra decolează de la Oradea la ora 23:20, în timp ce decolările spre Memmingen, de marţi şi sâmbătă, au loc la ora 21:35, iar cea spre Milano, de sâmbătă, cu jumătate de oră mai devreme.
Dusseldorf, din octombrie
Începând cu 29 octombrie, orarul de pe Aeroportul Oradea suferă noi modificări, valabile până în 24 martie. Astfel, cu excepţia zilei de sâmbătă, Blue Air va opera zilnic ruta Oradea – Bucureşti Otopeni, după-amiaza. Pentru sezonul hibernal, dispare cursa sezonieră de Constanţa, la fel cum dispare şi cursa charter Oradea – Hurghada, care va fi oferită turiştilor din zonă în perioada 04.10 – 08.11.2017. În schimb, apare destinaţia Dusseldorf (Weeze), cu o frecvenţă de trei curse pe săptămână, marţi, joi şi sâmbătă, toate în prima parte a zilei, dus-întors. Ca aspect inedit, în sezonul hibernal octomrie – martie, Ryanair va fi singura companie care va opera pe Aeroportul Oradea, în zilele de sâmbătă, spre Dusseldorf, Londra, Milano şi Memmingen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!