Profund afectați pe plan emoțional de situația copiilor cu deficiențe și în special a copiilor ambliopi, soții Pușcaș au demarat în 2014 un eveniment unic din dorința de a le ușura viața acestor suflete.
Văzând implicarea de care oamenii au dat dovadă, în prag de Crăciun, cei doi au reluat acțiunea în acest an și au invitat în jur de 30 de prieteni la o cină inedită.
Fiindcă acești copii sunt mai puțin favorizați de soartă, organizatorii au încercat să-i transpună pe invitați, pentru cateva momente, să realizeze cum e viața fară lumina ochilor.
“Suflete în lumină”
Mesenii de la Capitolium au avut ocazia să ia măcar o parte din cină pe întuneric și nu din cauza unei defecțiuni a restaurantului, ci pentru că au acceptat provocarea de fi legați la ochi pentru a putea înțelege modul în care copiii de la Cristal își desfașoară viața.
Așadar, invitații sotilor Pușcaș au fost întâmpinați și legați imediat la ochi pentru a fi nevoiți să se descurce să servească masa asemenea celor nevăzători. S-au convins în acest mod cât de greu este să ai o astfel de viață sau cât de complicat ar fi pentru ei în calitate de părinți să aibă un copil cu astfel de deficiențe.
“Am ales această modalitate de transpunere pentru că exprimă cel mai bine situația prin care trec aceste suflete și îi ajută pe cei prezenți să experimenteze, chiar și pentru câteva momente, universul atât de diferit de al nostru în care trăiesc acești copii”, a afirmat arhitectul Cristian Pușcaș.
Nici laudele nu au întârziat să apară, inițiativa celor doi fiind apreciată de Rodica Lezeu, directorul Școlii Cristal, care a fost surprinsă de modul unic în care au reușit să ilustreze condiția tragică a tinerilor cu probleme.
Acţiunea caritabilă a implicat efectuarea unei donații prin care să se asigure materialele speciale de care au nevoie acești tineri: “Reprezintă un gest mic, deoarece cu nici o sumă nu le putem readuce lumina în ochi, dar încercăm să le-o aducem în suflet”, a mai adăugat Cristian Pușcaș , iar masa a fost sponsorizată de conducerea restaurantului Capitolium.
Citiți principiile noastre de moderare aici!