Pe lângă măsura dedicată tinerilor fermieri care s-a bucurat de un real succes, o altă măsură des accesată de fermieri este 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole. În cadrul acesteia, fermierii pot obţine fonduri nerambursabile de cel puţin 100.000 de euro, pentru fermele mici, şi de maximum 2 milioane de euro, pentru proiectele care prevăd crearea de lanţuri alimentare integrate.
Cheltuielile neeligibile înscrise în proiectul selectat trebuie finalizate până la data depunerii ultimei cereri de plată, potrivit Ghidului Solicitantului. Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică a exploataţiei agricole, prevăzută la depunerea cererii de finanţare, pe toată perioada de implementare a proiectului cu mai mult de 15%. Cu toate acestea, dimensiunea economică a exploataţiei agricole nu va scădea, în nicio situaţie, sub pragul minim de 8.000 SO stabilit prin condiţiile de eligibilitate.
Solicitantul poate mări dimensiunea economică a exploataţiei peste cea prognozată. Astfel în perioada de implementare a proiectului şi primul an de funcţionare (adică primul an de monitorizare) cu condiţia respectării categoriei (intervalului) de dimensiune pentru care a fost punctat în cadrul criteriilor de selecţie dar şi după primul an de funcţionare (adică după primul an de monitorizare) fără nici o restricţie.
Eligibile
Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale. Construcţia, extinderea, modernizarea şi dotarea construcţiilor din cadrul fermei, destinate activităţii productive, inclusiv cai de acces în fermă, irigaţii în cadrul fermei şi racordarea fermei la utilităţi şi a anexelor aferente activităţii productive desfăşurate, dimensionate corelat cu numărul persoanelor ce vor utiliza aceste spaţii sunt considerate cheltuieli eligibile.
O altă cheluială eligibilă este şi amenajarea şi dotarea spaţiilor de desfacere şi comercializare, precum şi alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanţ alimentar integrat. In cadrul cheltuielilor de marketing sunt eligibile doar următoarele investiţii şi doar în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului fără a depăşi 30.000 euro: înfiinţarea unui site, crearea conceptului de etichetă pentru produsele comercializate, crearea brandului produsului.
De asemenea, o cheltuială eligibilă este şi achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/ utilaje şi echipamente noi, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci şi semiremorci specilizate în scopul comercializarii produselor agricole în cadrul unui lanţ alimentar integrat.
Cheltuieli generate de înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă şi alte culturi perene cu excepţia cheltuielilor eligibile în cadrul subprogramului pomicol şi a celor susţinute prin Pilonul I (PNS 2014-2018) sunt eligibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!