„În zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie se întrerupe furnizarea agentului termic primar la consumatorii legaţi prin PT proprii la racordul primar de pe strada Ady Endre. Sunt afectaţi consumatorii situaţi pe strada Ady Endre, între Piaţa Ferdinand şi strada Roman Ciorogariu, inclusiv cei de pe străzile adiacente. Această oprire este necesară pentru efectuarea unor reparaţii la conductele racordului. Reluarea furnizării agentului termic se va face în cursul serii zilei de joi, informează Electrocentrale SA, printr-un comunicat de presă.
Conform conducerii societăţii, mai mulţi dintre orădenii din cartiere n-ar mai trebui să aibă, la robinete, apă rece în locul celei calde. „La 82 de puncte termice sunt montate sisteme de recirculare a apei, dintre care nouă instalaţii funcţionează din acest an. În Oradea, Electrocentrale SA are 150 de puncte dar numai 135 dintre aceste ar avea nevoie de recirculare”, spune Daniel Ţigan, directorul secţiei de termificare a societăţii.
Ţigan zice că, după anunţul de pornire a încălzirii, CET-ul a înregistrat zeci de reclamaţii de la orădeni pe motiv că nu li se încălzesc caloriferele. În majoritatea situaţiilor vina a aparţinut vanelor din subsolul blocurilor, care nu au fost pornite de administratorii asociaţiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!