Sunt afectaţi consumatorii situaţi în perimetrul format de străzile Jules Verne – parţial, Liszt Ferenc – parţial, Ep. N. Popovici, Ciheiului – parţial, Lanului, Agricultorilor. Reluarea furnizării apei calde se va face în cursul serii, după terminarea lucrărilor.
Tot în cursul zilei de vineri ar trebui să se reia furnizarea apei calde la punctele termice 204, 206, 210, 304, 308, 309, 315 şi 316, unde a fost oprită joi dimineaţă pentru eliminarea unei avarii la conductele Magistralei nr.1, în zona str. Braşovului. De această avarie au fost afectaţi clienţii Electrocentrale SA racordaţi prin puncte termice proprii la zona de magistrală oprită, situaţi în Parcul Petőfi, N. Jiga – parţial, str. Republicii – parţial (dinspre Gară până la Magazinul Crişul), Louis Pasteur şi străzile adiacente acestora.
Prima săptămână de şcoală
De luni şi până pe 21 septembrie, Electrocentrale SA anunţă că va opri furnizarea de apă caldă de la punctele termice 836, 868, 869 şi punctele termice din Sânmartin şi Băile Felix, pentru executarea mai multor lucrări de reparaţii şi întreţinere la Magistralele nr. 4 şi 5. Această întrerupere va afecta consumatorii începând cu zona Ştrandului Municipal, respectiv zona Dragoş Vodă, str. Clujului, Piaţa Nucetului (cartierul Prima Casa), str. Ţiglarilor, str. Eforiei, Nufărul III (str. Nufărului, de la intersecţia cu str. Ciheiului), str. C-tin Notarra şi adiacente (până la Universitatea Emanuel) precum şi cei din comuna Sânmartin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!