La început a fost cuvântul… O sărbătoare a cuvântului a avut loc luni, 26 septembrie la Şcoala Dacia, unde copii, dascăli şi părinţi au aşteptat cu nerăbdare înmânarea certificatelor Cambridge. O nouă generaţie de elevi a primit luni la Şcoala Dacia, centru de testare Cambridge, certificatele menite să le ateste cunoştinţele de limba engleză. Evenimentul a avut loc chiar în contextul în care se sărbătorea Ziua limbilor străine, acordarea certificatelor Cambridge fiind modul cel mai nimerit de a-ţi demonstra dragostea pentru limba engleză.
Participanţii la testarea Cambridge au parcurs teste maraton, în cadrul cărora le-au fost testate deprinderile de ascultare, vorbire, citire și scriere, cu accent pe probele de vorbire și ascultare. Totodată, participanţii s-au familiarizat cu rigorile unui examen internaţional, dar mai mult, au demonstrat că pot să-l susţină cu profesionalism, chiar dacă unii sunt abia de-o şchioapă. Cambridge English reprezintă o abordare unică în învățarea, predarea și evaluarea limbii engleze. Combină experiența și cunoștințele Cambridge English Language Assessment și ale Cambridge University Press. Cambridge English este condus de cercetători de talie mondială și are o misiune importantă: aceea de a oferi excelență în educație prin crearea de oportunități reale pentru cursanți și profesori oferind valoare profesorilor, instituțiilor de învățământ și angajatorilor, promovând învățarea limbii ca beneficiu al societății în general.
Menite să evalueze competențele de limba engleză ale copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, testele Cambridge English: Young Learners (YLE) sunt disponibile pe trei niveluri (Starters, Movers și Flyers), încurajând copiii să învețe, monitorizându-le evoluția. Certificatele Cambridge au fost acordate elevilor de la Şcoala Dacia şi de la Liceul Schiller. Copiii au fost pregătiţi de doamna Monica Urian, de la Şcoala Dacia, şi de doamna Ioana Boeriu, de la Liceul Schiller. Certificatele obținute în urma examenelor de limba engleză Young Learners (YLE), nivelurile Movers și Flyers, administrate de British Council, pot fi folosite pentru echivalarea probei de competență lingvistică la admiterea în clasa a 5-a cu program intensiv. Examenele Cambridge English Language Assessment sunt recunoscute de școli, universități, angajatori din sectorul public și privat din toate țările vorbitoare de limba engleză. Succesul obținut în urma susținerii unui examen Cambridge English oferă un certificat recunoscut internațional, ce demonstrează nivelul posesorului la limba engleză.
Certificați Cambridge
Movers:
-Denisa Maria Bronţ
– Carla Crişan
-Paul Cezar Erdei
-Rareş Teodor Egri
-Bianca Maria Florea
-Mihai Aurelian Gherman
-Maria Carla Groza
-Daria Hasan
– Alexandru Macra
-Ioana Maghiar
– Sebastian Tiberiu Mraz
-Alexia Ioana Maria Păşcuţa
-Andrei Raţiu
-Alesia Maria Suciu
-Vivien Vasi
Flyers:
-Andrei Bolos
-Vlad Ciobanu
-Bogdan Codreanu
-Ionuţ Darian Gal
– Tudor Aurelian Gherman
-Anthony Maghiari
-Alexandra Micula
-Anamaria Şandor
-Sophie Vasiu
-Dana Vâtcă
Citiți principiile noastre de moderare aici!