Liderul verzilor orădeni a detaliat în conferinţă de presă ideea lansată marti în pagina «Oradea Pro-verde».
Astfel, ţinând cont de anularea subvenţiei guvernamentale pentru încălzirea populaţiei precum şi de faptul că CET va trece iarna viitoare pe gaz, Vuşcan propune Primăriei să subvenţioneze total anveloparea blocurilor pentru a ameliora costul facturilor termice.
„Prea puţine blocuri orădene sunt reabilitabile prin OUG 18 din varii motive. Credem că e momentul ca municipalitatea să demareze în paralel un proiect de termo-izolare a celorlalte blocuri. Măcar cu polistiren, fiindcă e la un preţ abordabil, iar locatarii să-şi monteze geamuri termopan când pot. Avem cartiere mari, ar trebui promulgată cât mai rapid o hotărâre de Consiliu Local şi un regulament de ordine pentru ca până iarna viitoare să îmbrăcăm cât mai multe blocuri. Aceasta chiar cu preţul amânării altor proiecte municipale costisitoare”, a opinat Vuşcan.
Verzii lui Vuşcan salută proiecte ale Primăriei Oradea şi propun edililor anveloparea gratuită a blocurilor. În numele verzilor orădeni, Horea Vuşcan a salutat ieri public iniţiative recente ale Primăriei. „Nu criticăm de dragul criticii şi apreciem lucrurile bune care se fac. Am citit în ziare că municipalitatea va realiza mai multor piste de biciclete pentru a încuraja orădenii spre acest mijloc de transport şi relaxare. Este un lucru lăudabil pe care l-am cerut şi noi, ca mişcare ecologistă. Salutăm şi decizia Primăriei de a reabilita Sinagoga Neologa pentru a fi transformată şi în centru expoziţional al tinerilor artişti”, a exemplificat Vuşcan.
Atacă monopolul CET
Apoi acesta l-a felicitat pe primarul Ilie Bolojan pentru că „a ajuns la concluziile pe care le-am susţinut şi noi privind modernizarea CET-ului”. Iar Vuşcan a detaliat: „Am văzut în mass-media că primarul Ilie Bolojan lucrează la un plan de modernizare a CET-ului care va consta în spargerea monopolului acestuia şi înfiinţarea unei societăţi de distribuţie a energiei termice şi a mai multor societăţi de producere a energiei. Restructurarea acestui mastodont numit CET este o veste bună. Însă procesul trebuie dus până la capăt. Iar liberalizarea pietii să se facă şi privind preţul de producere a energiei termice”.
În continuare, liderul verzilor orădeani s-a arătat împotriva unui preţ unic impus de un jucător pe piaţa termică. „Trebuie să avem o piaţă liberă în domeniul energiei, aşa cum cer şi normele Uniunii Europene. Iar în paralel cu procesul de modernizare al CET-ului ar trebui lansat un amplu proiect municipal pentru anveloparea gratuită a blocurilor”, a conchis Vuşcan.
C.H.
Polistiren prin OUG 18
Citiți principiile noastre de moderare aici!