Pe 10 aprilie, Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, i-a trimis Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o scrisoare deschisă, în care-i cere să se disocieze public de actele de violenţă întreprinse de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române contra reprezentanţilor greco-catolici în localitatea Văşad (jud. Bihor). Actele de violenţă contra greco-catolicilor au avut loc pe data de 5 aprilie, cu ocazia încercării de aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care prevedea retrocedarea bisericii greco-catolice din localitate.
Agresiuni fizice
„Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române nu numai că s-au împotrivit aplicării legii şi au adresat insulte verbale reprezentanţilor greco-catolici, dar i-au şi agresat fizic pe cei din urmă. Trebuie să condamnaţi public aceste acte de agresiune împotriva greco-catolicilor întreprinse ori instigate de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi să solicitaţi ca legea să fie respectată”, a spus P.S. Virgil în scrisoarea sa.
„Aveţi datoria morală să interveniţi pentru a reinstaura pacea interconfesională la Văşad, iar greco-catolicii să poată celebra Paştile în propria biserică”.
Refuzuri
Greco-catolicii din Văşad au apelat la justiţie deoarece reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au refuzat sistematic să le permită accesul în biserica greco-catolică din localitate pentru celebrări alternative. Biserica greco-catolică din Văşad a fost confiscată de statul comunist în 1948 şi dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul greco-catolic s-a arătat, în cadrul scrisorii sale, surprins de refuzul sistematic al Bisericii Ortodoxe de a accepta celebrarea alternativă în bisericile greco-catolice ca soluţie practică de rezolvare a problemei lăcaşurilor de cult greco-catolice confiscate de comunişti în 1948 şi date în folosinţa Bisericii Ortodoxe.
„În Occident”, a spus episcopul Virgil Bercea, „Biserica Ortodoxă nu are nici o problemă să folosească alternativ bisericile pe care Biserica Catolică i le pune la dispoziţie astfel încât românii plecaţi de acasă să aibă unde se ruga. Între timp, în România, greco-catolicii din atâtea localităţi trebuie să serbeze şi în acest an Paştile în locuri improprii pentru că nu sunt lăsaţi în propriile biserici de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române”. Textul integral al scrisorii episcopului greco-catolic Virgil Bercea către Patriarhul Daniel poate fi găsit pe http://www.egco.ro/news_768_ro.php.
Citiți principiile noastre de moderare aici!