Procesele intentate de proprietarii terenurilor traversate de viitoarele șosele de centură din județ, Beiuș, Aleșd, Sânmartin, ar putea duce la pierderea finanțărilor europene pentru proiectele de infrastructură. „Suntem în situația în care la toate proiectele de infrastructă conectivă avem procese”, a declarat luni Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
[eadvert]
„La centura Sânmartin ne-au fost suspendate hotărârile de consiliu care se referă la acest proiect. Până astăzi nu am primit motivația acestei suspendări, sper să o primim cât mai repede să putem face contestație”, a precizat sursa citată.
Pentru centura Aleșd, CJ Bihor are un proces care vizează suspendarea hotărârilor de guvern care se referă la proiectul centurii, la Beiuș procesul intentat de proprietarii de terenuri a ajuns la Curtea de Apel Oradea și Bolojan crede că se va ajunge cu procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la Sânmartin, după primirea motivației instanței, CJ Bihor va face recurs. „Având în vedere că aceste lucrări sunt finanțate din bani europeni, pe Programul Operațional Infrastructură Mare, care are termen de finalizare anul 2023 și fiecare are durată de execuție de aproximativ un an de zile, dacă lucrările nu încep în această toamnă, cel târziu în toamnă, nu vom putea finaliza proiectele”, a subliniat președintele CJ Bihor.
La Beiuș, care este cel mai avansat proiect, dar și cel mai dificil de realizat din cauza viaductelor, rezultatul licitației pentru execuția centurii a fost contestat, prin urmare CJ Bihor nu poate semna contractul cu constructorul. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor urmează să dea o soluție la sfârșitul acestei săptămâni. „Sunt două ipoteze aici. Dacă contestația va fi respinsă de CNSC, vom semna contractul de execuție. La Beiuș avem avantajul că avem proiectul tehnic și putem trece imediat la execuție. Dacă CNSC impune altceva sau va da dreptate firmei respective, se lungește această procedură”, a declarat Ilie Bolojan.
„Cu toate că legislația, din punctul meu de vedere este destul de explicită dacă nu ai încălcat în mod clar o lege nu ai putea să ataci niște hotărâri de exproprieri sau să le suspenzi, decât dacă ai încălcat în mod flagrant o lege, totuși avem acest tip de sentințe. Ar fi păcat să ai finanțare, contractele de execuție finalizate și să câștigi peste șase luni de zile un proces care să îți permită să lucrezi, dar să nu mai ai finanțarea”, subliniază președintele CJ Bihor.
El este optimist că în ciuda acestor întârzieri, CJ Bihor va reuși să ducă proiectele la capăt.
„Așa cum anii trecuți la Primăria Oradea până la urmă am putut duce proiectele la capăt, cu toate întârzierile, cu toate suspendările pe care le-am avut, sper că și la Consiliu Județean, având în vedere că avem banii câștigați, le vom putea duce la capăt”, a spus Bolojan. El este convins că deși proiectele nu sunt „perfecte” și deranjează unii proprietari de terenuri, odată finalizate, valoarea terenurilor riveranilor „se vor majora cu 50%, dacă nu se vor dubla”.
Trimite articolul
XAșa se întâmplă când justiția da sentințe nelegale și netemeinice,nu este treabă justiției de a stabili sau anula traseele lucrărilor de infrastructură dovedind că nu cunosc legea.
-
Dupa cum au scris si ceilalti, justitia nu s-a pronuntat in calitate de topograf ci legat de dreptul la proprietate care, dupa cum stim, este evanghelia liberalilor (pana la proba contrarie)
-
Buna ziua, pentru urmatoarea mare realizare in materie de infrastructura a Preaslavitului Bolovan va doresc ca pilonul de sustinere sa fie amplasat in mijlocul livingului dvs. o zi buna.
Trebuia sa luati in considerare ca aceste situatii vor aparea cu siguranta, dar Bolo cuceritorul credea ca totul va merge snur si poate calca cu bocancul pe propietatea oricui
-
Pe mâine bune.
Cred ca astfel de situatii pot fi minimizate printr-un dialog prealabil. Atunci cand nu exista dialog, se ajunge la astfel de situatii sau la actiuni dictatoriale …
Asa se intampla cand isi bat joc de oameni cu valoarea exproprierilor. Nu stiu cine calculeaza valoarea terenurilor, dar cred ca ei nu stiu ca suntem in anul 2022 si valoarea lor e mare.
-
Exact. Cum se face exproprierea? Vine un “evaluator” si spune pretul. Ca il ia din ceva grila, conform unor vanzari anterioare in zona sau ca il ia din burta… nu conteaza. Cand eu merg sa cumpar un teren sau o casa sau un apartament, vanzatorul imi spune pretul. Nu merg eu cu un “evaluator” si vanzatorul e OBLIGAT sa-mi accepte pretul ala.
Dar na, statul GARANTEAZA proprietatea prin constitutie. Cum anume? Ca statul vine si iti ia proprietatea, chiar daca tu nu vrei sa vinzi. Si la pretul la care are chef.
Unde naiba s-a mai vazut asta intr-un stat de drept? Este incredibil ca se intampla asa ceva, dar na… rromania, nu degeaba suntem unde suntem.
-
Uni calculează că prețul este mic pentru cei 50-60 mp de teren dar daca faci calculul pe hectar ai să vezi că este prețul pieței în extravilan dar mulți comentează și puțini pricep.
-