Procedura aceasta ar urma să se finalizeze în toamna acestui an.
„În aceste zile, echipa de achiziții a Consiliului Județean Bihor evaluează documentațiile care însoțesc cele 4 oferte. Ne propunem să adjudecăm câștigătorul licitației până la sfârșitul lunii martie. Dacă totul merge bine, în 2-3 luni de la semnarea contractului vom avea proiectul tehnic gata. Pe baza acestuia, firma câștigătoare va putea începe lucrările. Trebuie să le terminăm până la sfârșitul anului viitor, finanțarea fiindu-ne asigurată până atunci”, transmite Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
[eadvert]
Conform acestuia, terminarea acestui proiect ar urma să fluidizeze circulația pe Drumul Național 76 Oradea- Deva și în zona metropolitană.
Pentru execuția acestei porțiuni de drum au fost depuse patru oferte. Șoseaua va avea 5,7 kilometri plus bretelele rutiere de legătură de peste 2 kilometri.
Lățimea drumului va fi de 10 metri, cu două benzi de circulație, câte una pe sens. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.
Centura Sânmartin este realizată printr-un parteneriat dintre Consiliul Județean Bihor și CNAIR. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene.
Trimite articolul
XDegetul mâinii sãpune.
Pe betonatorul nostru nu-l opreste nici razboi nici covid nici mineriada, tre pus la plug ca tine .
-
Esti idioata! Nu mai avem voie să avem nici drumuri, ca vezi Doamne, ca betonează! Mars in varful muntelui, ca acolo nu te betoneaza nimeni.
-
Unii numai drumuri vreti ca sa intrati cu tigaile in pomi sau alte masini. Oradenii doar atat stiu drumuri. Vai de voi
-
mai bine stam blocati in trafic pe un singur drum, asa nu intram in pomi. buna idee. la cluj ai invatat?
-
Iar voi stiti doar bloace peste tot. Lasă că voi aveti metrou, nu va trebuie drumuri, ca va mai face Udrea telegondola langa Pata Rat si va ve-ti deplasa cu dronele… Totusi la Cluj în care secol ve-ti avea o centura? Nu crezi ca ar trebui să vă uitați la cotetul vostru infect si sufocat de trafic, înainte de ati da cu parerea despre un oraș care este la multe capitole peste cotetul vostru. E usor sa vii sa spui ca orădenii vor doar drumuri, când la Cluj nu sunt in stare sa faca podul Portelanului de vreo 6 ani de zile, iar acum iau si triplat costurile! Un pod un pic mai lung ca unul peste Peta în Oradea… ca dimensiunea infrastructurii din Cluj e tot aia din ’90… Asa ca nu veni noua sa ne dai lectii, tine-le pentru Boc!
-
Hop si tu… vezi-ti cloaca de oraș infect, numit Cluj, ca la voi nici drumuri nu se fac… va duce Boc de nas cu metrouri si bazaconii de 2 lei.
-
Voi vorbiti cu butelia in spate la blocuri? Clujul e la alt nivel de viata, si oras adevarat fata de cotetul vostru. Aveti o centura si atat. Iar dupa 5 seara toti in casa ca pensionarii ca nu e nimic de facut in marele vostru oras. Apropo e bine cu trenul? Ca noi avem aeroport
-
Nu in drumuri sta valoarea unui oras. Poti avea drumuri de stati in saracie si rahat
-
-
O da, ca voi nu mai puteti de bogati ce sunteti! Mars la cotetul tau de oraș și cântă acolo. La alt nivel de ce este Clujul? Sunteti vai de capul vostru, ati pavat câteva străzi si ati luat niste autobuze electrice care stau mai mult prin garaj… vai ce dezvoltare… Referitor la aeroport, se construiește si un terminal cargo, mult peste ce are Clujul în prezent, în rest si aeroportul de la Cluj, o hală infecta suprainghesuita. Ca nu ai unde iesi în Oradea, bine ca vin clujenii, mai ales în weekenduri, când vor să iasă la relaxare si la civilizație, vin la noi, la aquaparkuri, si prin Oradea… de multe oportunități ce le au la Cluj. Imi spui si mie ce ai de facut in Cluj, înafară sa mergi la mall?! Aveti unul dintre cele mai plictisitoare orase din tara, fără nimic de vizitat, decât dacă vrei sa spargi bani prin mall-uri, ca in rest nimic. În weekend toata lumea fuge aici…
-
-
Iar arati cu degetul din mijloc , mic Putin lunatic ce esti. In afara de betoane si sa asupresti orasul nu stii nimic nenorocitule
Bolo trebuie să scoată traficul din zona vilei lui Birta? Văd, că celelalte două proiecte de centură Oșorhei și Biharia (mult mai necesare) progres cu viteza melcului.
Face el cu degetul din mijloc le fac bogatii pe astia care sapa tot orasul si dupa predare nici dupa un crapa tot, si iarasi sapa si iarasi betoneaza si tot asa pana la infinit din bani Europeni rambursabil sau nerambursabil iar cei Oradeni platesc de s-ar capcele sau pleaca complet din orasul nostru frumos de vis. Sa arati cu degetul din mijloc inseamna cultura mare, poti sa citesti mii de carti cultura iar mimica prin microgesticulare le spune tot.
Se face centura, un drum banal in orice tara din lumea asta. Postacii fac spume pe motiv ca….drumu ii din asfalt. Nu mai e nici postacu ce a fost, slaba generatia la politici publice, tot mai prost vad ca.