Aleșii județeni au votat actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru etapa a II-a a Centurii Beiuș, după ce, față de soluția tehnică inițială prevăzută în studiul de fezabilitate, va fi amenajat un sens giratoriu suplimentar, la intersecția cu Parcul Industrial Beiuș, pentru a asigura accesul facil în zonă. „Suntem în situația în care putem emite ordinul de începere a lucrărilor, și de săptămâna viitoare constructorul va intra pe aceste lucrări. În cursul anului viitor, pentru că nu avem poduri sau pasaje pe acest tronson care leagă DN76 de drumul județean Beiuș – Remetea- Roșia, cei doi kilometri vor fi realizați în același timp cu Centura Beiuș – Etapa 1”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consilliului Județean Bihor.
[eadvert]
Etapa II a Centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi, câte una pe sens. Drumul va face legătura între Centura Beiuș – Etapa I și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș. Odată cu aprobarea noilor indicatori, valoarea lucrărilor ajunge la 15,6 milioane de lei. Valoarea ofertei cu care a fost câștigată licitația a fost peste 14,6 milioane de lei.
Centura Beiuș (etapa I și II) este construită de o asociere de firme, cu lider Drum Asfalt, aparținând omului de afaceri Beniamin Rus.
Lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început în luna februarie 2023. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens. Valoarea contractului este de peste 269 de milioane de lei. Șoseaua ocolitoare a municipiului Beiuș va avea, în total lungime de 9,33 de kilometri. Constructorii sunt: Etapa I – Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt, Etapa II – Drum Asfalt (Leader) și Ile Viorel Construct.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Din cauza întârzierilor din timpul licitației, etapa I a șoselei ocolitoare nu va putea fi finalizată până la sfârșitul lui 2023, astfel încât să se poată realiza integral cu finanțare europeană. Pentru partea de lucrări rămase de finalizat după ianuarie 2024, CJ Bihor trebuie să găsească finanțare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!