„De luna trecută au început lucrările la centura ocolitoare a orașului Aleșd”, a anunțat președintele CJ Bihor Ilie Bolojan, miercuri după-amiază, pe pagina sa de socializare, precizând că „în condițiile în care nu vor fi probleme deosebite, în toamna anului viitor cele două brațe ale centurii vor fi date în circulație”.
[eadvert]
Lungimea șoselei de centură va fi de 5,8 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd. Centura intersectează și drumul județean DJ 764 Beiuș – Aleșd și îl descarcă de traficul greu cu mărfuri provenind de la două fabrici din zonă.
Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Această investiție face parte din rețeaua de centuri și drumuri ocolitoare pe care Consiliul Județean le realizează în judetul Bihor și este prima la care încep lucrările. Urmează să începem lucrările la centurile Beiuș și Sânmartin, iar din toamnă ar urma să începem lucrările și la centurile din zona metropolitană a Oradiei”, a mai postat Bolojan.
Lucrările sunt executate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco. Valoarea contractului este de 74,8 milioane lei, fără TVA. Centura Aleșd face obiectul mai multor procese în justiție intentate de aleșdanii deranjați că drumul de trafic greu le trece foarte aproape prin fața caselor.
Ei au obținut în instanță suspendarea tuturor hotărârilor de Consiliu local care fundamentează HG-urile emise ulterior, anularea actelor a fost programată să se judece în toamnă. În cursul acestei luni ar urma să se judece și cererile de suspendare a HG-urilor care fundamentează investiția, cea referitoare la stabilirea traseului și la coordonatele financiare ale investiției.
Trimite articolul
XNu e centură, e o stradă care traversează un cartier nou și desparte cartierul Oborului de orașul Aleșd.
Sa speram ca banda de circulatie sa fie de 2 metri, sa nu incapa 2 masini una pe langa alta, cam cum se fac strazile noi prin oras.
Va crea coridoare noi de dezvoltare, adică vor apărea casele dealungul drumului apoi trecerile de pietoni și se va circula tot cu 50 la ora. Asta nu este rezolvare la viteza de deplasare și așa lentă. Trebuia să se facă o centură cu 2+2 benzi, dar în județul Bihor sub bagheta lui Bolojan se va face doar centură ieftină și totuși scumpă la suprapreț.
Bravo Bolo.
DREPT LA REPLICA A LOCUITORILOR AFECTATI DIN ALESD