Reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor nu se limitează la disponibilizările de personal. În perspectiva intrării României în spaţiul Schengen, ministrul Traian Igaş spune că pe graniţa României cu Ungaria va exista un singur inspectorat de poliţie de frontieră. Iar acel inspectorat va funcţiona chiar la Oradea!
„Suntem într-o fază avansată în ceea ce priveşte reorganizarea inspectoratelor de poliţie de frontieră. Să dau un exemplu mai clar: pe zona de vest vom avea un singur inspectorat judeţean de poliţie de frontieră, la graniţa cu Ungaria. După toate analizele pe care le-am făcut, locul cel mai potrivit este Oradea”, a declarat Igaş pentru Jurnal bihorean. Sunt două motive care pledează pentru Oradea: pe de-o parte, poziţia pe care o are Oradea la graniţă, adică exact la jumătatea distanţei dintre limitele frontierei cu Ungaria. De asemenea, ministrul spune că aici există spaţiul locativ necesar pentru a prelua centrul de comandă.
Vineri, ministrul a anunţat că zona vestică a ţării că în două săptămâni va fi dotată cu un elicopter de intervenţie în situaţii de urgenţă. Tot peste două săptămâni, la Oradea se vor întâlni toţi şefii inspectoratelor de poliţie din ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!