Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor și-a restrâns activitatea începând cu 1 iunie, potrivit Prefecturii Bihor.
[eadvert]
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că în ultimele săptămâni, numărul refugiaților ucraineni care au apelat la serviciile centrului a scăzut constant.
„Ne-am angajat pe termen lung în demersurile de sprijinire a refugiaților care provin din Ucraina. Vom continua să le oferim tot suportul nostru, însă trebuie să adaptăm realității eforturile noastre și să ne alocăm cât mai eficient resursele” a declarat prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bihor, de la deschidere și până în prezent, peste 1.100 de adulți și 870 de copii au apelat la serviciile centrului de asistență. „În prezent, principalele solicitări din partea refugiaților stabiliți în Bihor sunt legate de aprovizionarea săptămânală cu bunuri alimentare și de igienă, iar din partea celor aflați în tranzit de cazarea temporară, pentru o noapte. De asemenea, în centru se organizează săptămânal activități recreative și distractive pentru copii”, a transmis Prefectura Bihor. Conform prefectului, începând cu data de 1 iunie, serviciile oferite refugiaților din Ucraina vor fi disponibile în continuare telefonic, cu prezență fizică la nevoie. Totodată, a fost adusă în discuție relocarea spațiului într-o locație de dimensiuni mai reduse, la sediul Comuniteca Atelier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!