Conducerea orașului dorește să susțină în primul rând întreprinzătorii locali, dar ține cont și de investitorii străini, importanți din punct de vedere al atragerii forței de muncă. Acești investitori se încearcă a fi atrași la Salonta prin atașații economici ai consulatelor din România.
[eadvert]
O prioritate este ajutarea și susținerea întreprinzătorilor tineri din Salonta. Pentru aceștia, Primăria Municipiului Salonta a înființat un Centru economic de educație și afaceri – CEEA.
Cu ajutorul Consiliului Județean Bihor, prin Agenția de Dezvoltare, s-a renovat și mobilat o clădire, care îi așteaptă pe întreprinzătorii tineri sau debutanți. Clădirea aflată în zona Gării a fost complet renovată și au fost create 18 birouri în care se poate desfășura activitatea de afaceri.
Consiliul Local a aprobat încă din primăvară regulamentul de funcționare al Centrului CEEA, criterii ratificate acum și de Consiliul Concurenței, cu sediul în București. Astfel, au fost eliminate toate obstacolele și Centrul CEEA își poate începe activitatea.
Tinerii întreprinzători care doresc să își desfășoare activitatea în Centrul economic de educație și afaceri pot să depună o cerere tipizată la Primări Salonta, camera 11 parter, sau prin email pe adresa primăriei. Conform hotărârii Consiliului Concurenței, întreprinzătorii vor plăti o taxă de 6 lei/zi, ca și contribuție la funcționarea centrului. „Primăria Municipiului Salonta are speranțe că în Centrul CEEA vor înflori tot mai multe afaceri și într-un mediu tânăr, se vor naște multe noi idei și inițiative, iar Centrul de educație și afaceri va funcționa și ca un lăcaș spiritual”, informează Primăria Salonta.
Trimite articolul
XDa au renovat o cladire de gradinita, nici nu e nevie de gradinita in Salonta ca toate sunt suprapopulate, e nevoie mai mare de birouri….. Rusine!!!!