În cadrul acțiunii, desfășurată la nivel național, oamenii legii au verificat dacă se respectă prevederile Legii nr.55/2020, în zona centrelor comerciale din Oradea. Echipele mixte orădene au verificat 10 centre comerciale și supermarketuri și au legitimat 76 de persoane.
„Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, din care 6 cu avertisment și 2 cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța.
Și de Sărbători, la datorie
„Ca în fiecare an, poliţiştii bihoreni vor fi la datorie şi în perioada sărbătoririi trecerii dintre ani şi vor acţiona pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza întregului judeţ, pentru reducerea riscului rutier, dar şi pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19″, a mai informat Fărcuța.
[eadvert]
Alături de poliţişti vor acţiona în sistem integrat şi reprezentanţi ai celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi ai altor instituţii cu atribuţii pe linie de control de la nivel judeţean. Scopul tuturor acestor activităţi nu este acela de a aplica sancţiuni ci doar de a veghea la respectarea legilor şi la siguranţa tuturor cetăţenilor.
Cu toate acestea, în situaţia în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, poliţiştii vor interveni cu fermitate şi vor dispune în fiecare caz măsurile corespunzătoare.
„În această perioadă dificilă, mai mult ca oricând, cu toţii trebuie să conştientizăm importanţa respectării prevederilor legale. Reluăm recomandarea adresată cetățenilor și operatorilor economici să manifeste prudență și responsabilitate, prin respectarea măsurilor luate de autorități pentru limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Recomandăm de asemenea tuturor cetăţenilor să evite alomerările de persoane, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!”, au recomandat reprezentanții IPJ Bihor.
Trimite articolul
XIar oameni sunt dusi cu japcaleala, asa zisa lege 55/2020 e Hotarare de Guvern si nu poate limita drepturile cetatenilor ca o lege adevarata, pe langa asta este declarata neconstitutionala de CCR ! Nu mai suportati atata rahat pe fata.
Pe câţi cu mascã sub acoperire de nas aţi luat?
Sa fie oare militia in actiune prin oradea_mare care arunca cu amenzi in simpli cetateni? Nu… posibil e Victoras care a luat geaca si masina militiei si face o farsa prin oras…
-
La jungla CBA de pe Ogorului ați fost absenți în totalitate, încercați să vă faceți treaba într-un mod cât mai coerent și cinstit față de toată lumea.
militieni ,spagari