Festivitățile dedicate Centenarului Marii Uniri (1918 – 2018) se vor încheia cu defilarea și retragerea cu torțe a structurilor militare, încununată de un spectaculos foc de artificii.
După festivitățile prilejuite de Ziua Naţională a României, în Piața Unirii se va servi tradiționala fasole cu ciolan Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Municipiului Oradea invită orădenii să se bucure de sărbătoarea tuturor românilor, atât prin participarea la manifestările oficiale dedicate acestui eveniment, organizate de Instituția Prefectului Bihor, cât şi prin gustarea tradiţionalului meniu de 1 Decembrie, fasolea cu ciolan.
Festivităţile vor începe la ora 11:00, la Statuia domnitorului Mihai Viteazul din Piața Unirii, cu ceremonialul religios şi militar, urmat de parada militară care va avea loc în Centrul Civic, cu începere de la ora 13:00.
Imediat după finalizarea paradei, activitățile se mută din nou în Piața Unirii, astfel că în jurul orei 14:00, va începe distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan și varză murată.
Porțiile vor fi oferite în caserole, în două puncte de distribuţie, contracost, la un preț de 5 lei. În acest an, municipalitatea a pregătit pentru orădeni 2.700 de porţii de mâncare, preparate de către Garnizoana Oradea, la popota militară. Festivitățile dedicate Zilei Naţionale a României 2018, în Anul Centenarului Marii Uniri (1918 – 2018) se vor încheia cu defilarea și retragerea cu torțe a structurilor militare, încununată de un spectaculos foc de artificii.
Program 1 Decembrie în Oradea
11.00 – 12.30 Locația: Piața Unirii din Oradea
– Primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv,
– Intonarea imnului național al României
– Ceremonia militară și religioasă,
– Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului, rostite de:
prefectul judeţului Bihor, domnul Ioan MIHAIU
istoric.
– Scurt moment artistic – Filarmonica de Stat din Oradea
– Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia lui Mihai Viteazu
13.00 – 14.00 Locația: Centrul Civic – Parada militară
14.00 – 15.30
Locația: Piața Unirii din Oradea
– Concerte de muzică populară susținute de artiști locali
– Servire ciolan cu fasole
16.00 – 17.30 Locația: Teatrul Regina Maria Oradea – Concert Ansamblul CRIȘANA
17.45 Retragerea cu torțe pe ruta Republicii Pietonală – Teatru Regina Maria – Piața Unirii
18.00 Locația: Piața Unirii din Oradea – Foc de artificii
Citiți principiile noastre de moderare aici!