Mai sunt puține zile până când bihorenii aflați în căutarea unui loc de muncă vor avea șansa de a se angaja. Aceasta le va fi oferită în cadrul Târgului de locuri de muncă și formare profesională Oradea Job Expo, care va avea loc vineri, 1 aprilie 2022, la Era Park. La evenimentul organizat de Inform Media și-au anunțat prezența 30 de angajatori cu activitate în domenii diferite. Este vorba de Golde Oradea, Celestica, Hanning Motors, APT Prohuman, FinProm, Sogefi Suspension Eastern Europe, Școala Postliceală Henri Coandă, Marvicon, Lava Knitting, Nidec, Plastor, EBM Papst, Plexus Services, Turism Felix, DeLonghi, H.Essers, Vernicolor, Purem – Eberspaecher, Premagro, Class Furn, Green Corp, Faist Mekatronic, PGS Sofa & Co, Lidl Discount, Microdeco RO, Madrugada, Rocomes, Total Business Land, Teknia Oradea și Stilo Evora. Partener instituțional al evenimentului este AJOFM Bihor.
Celestica
[eadvert]
Celestica participă la Oradea Job Expo cu oferte de angajare, din departamente diferite: Achizitii, Planificare, Inginerie, Calitate, Productie. Concret, Celestica angajează 100 de montatori subansamble, un lucrător gestionar, un tehnician electronică, un tehnician electromecanică – automecanică, un tehnician asigurarea calității, doi analiști cumpărări, un inginer producție și un economist.
Compania oferă al 13-lea salariu, transport gratuit, bonus de performanță, instructaj la locul de muncă, spor de weekend și oportunități de avansare.
„Noi, la Celestica, oferim soluții pentru cele mai bune branduri din lume. Ne mândrim că reușim să construim relații de încredere și rezolvăm provocări tehnologice complexe pentru a ajuta clienții noștri să realizeze o valoare mai mare, un potențial și rezultate. Suntem un lider în soluțiile de design, fabricație a subansamblelor electronice, care oferă expertiză globală în toate etapele de dezvoltare a produselor”, spun reprezentanții Celestica.
Școala Postliceală „Henri Coandă”
În cadrul Oradea Job Expo vor fi oferite și cursuri de calificare și formare profesională de către rețeaua națională a școlilor postliceale și liceelor „Henri Coandă”, cu o experiență de peste 20 ani. Inspirată de filozofia geniului Henri Coandă, încă de la înființare, fundația și–a asumat scopul de a contribui la progresul umanităţii prin cultivarea potenţialului uman și și-a stabilit următoarele obiective: să asigurare accesul la educație și formare profesională continuă a indivizilor; să înființeze unități de învățământ particulare, centre de formare profesională de toate gradele la nivel național; să organizeze cursuri de formare profesională (calificare, perfecționare, specializare, inițiere) cu durate de timp variabile; să creeze și să implementeze cultura calității în domeniul educației și formării profesionale; să realizeze parteneriate, proiecte, contracte, colaborări la nivel local, regional, național și european, în vederea dezvoltării profesionale a resursei umane; să stimuleze și să sprijine inițiativele și activitățile cu caracter cultural, educațional, religios, sportiv, umanitar și filantropic.
Calitatea învățământului realizat în centrele de formare profesională, școlile și liceele Fundației „Henri Coandă”, concretizate prin evaluările externe ale ARACIP, au dus la obținerea autorizărilor și acreditărilor confirmate prin ordinele Ministrului Educației. Rezultatele certe se cuantifică în inserția absolvenților pe piața forței de munca, într-un procent de peste 90%.
Școala Postliceală „Henri Coandă” oferă la Oradea Job Expo mai multe cursuri: Manichiură – Pedichiură, Frizerie – Coafură – Manichiură – Pedichiură, Maseur, Însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, Formator, Instructor/preparator formare, Inspector resurse umane, Manager de proiect, Evaluator de competențe profesionale, Evaluator de furnizori și programe profesionale, Educator specializat, Managementul clasei, Responsabil de protecția datelor cu caracter personal, Operator introducere și validare date, Infirmieră, Îngrijitori bătrâni la domiciliu, Bucătar, Ospătar (chelner), Cofetar, Lăcătuș mecanic, Electrician exploatare media și joasă tensiune, Instalator instalații sanitare și gaze, Operator umplere recipiente GPL autorizare și reautorizare.
Aproape 1.000 de locuri de muncă disponibile la Oradea Job Expo
Citiți principiile noastre de moderare aici!