„Luni, 28 septembrie, la ora 11.45, pe D.N. 1, pe Şoseaua Borşului, în afara municipiului Oradea, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autocamion cu semiremorcă, la intrarea pe D.N.1 de pe un drum lateral nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, a acroşat lateral un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 37 de ani, din comuna Tătăruş, judeţul Iaşi” precizează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Din primele informații se pare că autoutilitara circula pe drumul principal și autotrenul intenționa să iasă de pe un drum lateral.
Cinci persoame au fost preluate de ambulanță și transportate la spital, dar numai una dintre ele a rămas spitalizată din cauza unui traumatism cranio-cerebral minor şi unei fracturi de gleznă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!