“Cel mai frumos cadou mi l-au făcut sportivii antrenați de mine, care s-au impus pe plan național la categoriile lor de vârstă și care îmi dau sperante pe mai departe. Vreau să o felicit pe doamna Constantina Diță pentru organizarea evenimentului și să-i mulțumesc pentru tot”, a spus Marcel Laza.
[eadvert]
“Am fost o echipă faină de la Beiuș, echipă care progresează de la cursă la cursă. Am fost atent supravegheați de cel mai titrat atlet al orașului, Marcel Laza, căpitanul echipei. Căpitan din toate punctele de vedere, pentru că azi a confirmat ceea ce știam deja, că e un «bătrân nebun», care a alergat 1 h 17 min la semimaraton, câștigând detașat categoria de +40, dar nici de la categoria +35 nu l-a bătut nimeni. Unii dintre noi au stabilit personal best, ceilalți au mai adunat, cu adevărat, experiență. A fost fain, ne-a plouat, ne-a nins, ne-a bătut vântul, am înghețat, dar ne-a plăcut, mai ales că am avut întâlniri plăcute, cu prieteni din toată țara. Felicitări doamnei Constantina Diță pentru organizare! Felicitări tuturor sportivilor, de la primul clasat până la cei care, dintr-un motiv sau altul, au fost nevoiți să renunțe la cursă! Mulțumim voluntarilor pentru că au stat în ploaie pentru noi!”, spune atleta Lavinia Pantea. În plus, din lumea atletismului beiușean vine o altă veste bună.
Echipa de organizare, alături de parteneri, a hotărât ca la data de 30 iulie 2022 să se desfășoare cea de-a treia ediție a „Beiuș Running Day”.
Bihorul a fost reprezentat și la nivelul staff-ului campioanei olimpice Constantina Diță, de către fosta atletă Simona Kádas. De altfel, antrenorul Karcsi Kádas, soțul Simonei, a făcut echipă cu Constantina Diță la alegerile pentru conducerea Federației Române de Atletism.
“Îi mulțumesc frumos pentru invitație campioanei olimpice Constantina Diță pentru că mi-a dat prilejul să fac parte din staff-ul său, să am onoarea să mă implic în organizare. Startul s-a dat din zona Arcul de Trimf, iar cursa s-a desfășurat pe Șoseaua Kiseleff și zonele adiacente importante. Cu această ocazie, au fost promovate obiectivele turistice ale capitalei. În plus, a avut loc și Campionatul Național de 10 km pentru seniori, tineret și juniori, precum cursa populară de 3,5km, wheelchairs,Team 3 challenge 10km. La această cursă au participat atleți internaționali de elită, campioni naționali și alergători amatori. S-au oferit premii în bani în valoare de peste 14.000 de euro. Au participat peste 1.500 de sportivi. A fost ceva extraordinar să admiri atleții planetei cum aleargă prin capitala României, ducând numele țării noastre peste tot în lume”, spune Simona Kádas. În ziua în care campioana olimpică organiza acest eveniment, atleta kenyană Joan Chelimo Melly, care reprezintă România, s-a impus în Maratonul Internaţional de la Seul şi a doborât recordul naţional în această probă, care data din 2005 și era deţinut de Constantina Diță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!