Spectacolul concert Havasi aduce laolaltă, pe aceeași scenă, pianul solo, o multitudine de soliști extrem de talentați ai genului world music și tobele rock. Una dintre cele mai mari atracții ale spectacolului este „bătălia instrumentelor”. Doi mari artiști care interpretează în același ritm muzical, Havasi pianistul clasic cu studii de conservator și Endi, toboșarul rock, apar acum împreună pe aceeași scenă.
„Programul este alcătuit din lucrări 100% originale ale unuia dintre cei mai fascinanți și adaptabili tineri compozitori de astăzi, Havasi. Muzica sa inovatoare nu seamănă cu nimic din ce ați auzit până acum; proaspătă, pasională și delectabilă în același timp. Stilul său muzical unic combină profunzimea și disciplina muzicii clasice cu diversitatea impresionantă a genului world music și puterea pură a rock-ului”, transmit organizatorii.
Spectacolul eveniment este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea. Prețurile biletelor pentru spectacol se impart în 4 categorii: VIP (100 Lei), Categoria 1 (70 Lei), Categoria 2 (50 Lei), Categoria 3 (25 Lei). Biletele au fost puse în vânzare online, pe platforma www.iabilet.ro, în magazinele Flanco și în rețeaua iabilet.ro/retea.
Despre HAVASI
Absolvent al renumitei Academii de Muzică Franz Liszt, el și-a interpretat compozițiile originale în unele dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume, cum ar fi Carnegie Hall din New York sau Opera din Sydney. A interpretat în fața a 46.000 de persoane, umplând Arena din Budapesta de 4 ori într-un singur weekend.
HAVASI Symphonic a fost concertul internațional nr. 2 în topul Billboard, albumul nr. 1 pe iTunes și nr. 1 absolut pe Deezer.
Citiți principiile noastre de moderare aici!