Cu o dotare care mai există în doar alte 7 spitale din Europa, Departamentul de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională, va fi deservit de specialiști formați în Franța.
[eadvert]
Departamentul de Radiologie intervențională este un proiect început în anul 2016 și este compus dintr-un sistem hibrid Angio-CT Canon Alphenyx 4DCT, achiziționat prin fonduri transfrontaliere și un Angiograf biplan Philips Azurion, achiziționat prin finanțare de la Ministerul Sănătății.
Aceste dotări vor permite, zice dr. Gheorghe Carp, în același timp radiografierea și intervențiile chirurgicale. Astfel, se va economisi timp vital și vor putea fi salvați pacienții prin metode minim invazive endovasculare.
„În județele învecinate nu prea există radiologie intervențională. În partea aceasta de Nord-Vest cel puțin – Satu Mare, Maramureșul, Aradul nu au. Clujul are, dar nu știu în ce măsură ar putea acoperi necesarul zonei de Nord-Vest”, a spus dr. Carp.
Potrivit acestuia, cu aceste aparate radiologii intervenționiști vor trata trombectomia mecanică pentru tratamentul accidentelor vasculare cerebrale ischemice acute, embolizări de anevrisme cerebrale și malformații vasculare acute, respectiv cornice, tratament endovascular al stenozelor și ocluziilor vasculare cerebrale, cervicale și periferice, tratamentul hipertensiunii intracraniene, tratamentul unor patologii din sfera ORL (cum ar fi sângerările acute și patologiile oncologice), embolizarea preoperatorie a unor formațiuni tumorale gastrointestinale, renale, osteo-articulare, ginecologice și din sfera ORL, precum și tratamentul prin embolizare a hemoragiilor acute.
Departamentul va fi condus de dr. Dan Mihoc, medic specialist radiologie și imagistică medicală. Acesta are o supraspecializare în neuroradiologia și radiologia intervențională, a lucrat la spitalul Universitar din Strasbourg (Franța) unde a efectuat tratamentul a peste 1.500 de pacienți cu patologii vasculare cerebrale acute și cornice. Echipa este completată de alți doi medici – dr. Călin Morgovan și dr. Sebastina Boancă, medici primari de radiologie, specializați la București și la Clermont-Ferrand în Franța.
„Noi am avut o șansă deosebită, pentru că un doctor plecat din Brad, după 10 ani de activitate la Strasbourg, în Radiologia Intervențională a acceptat să vină să lucreze aici. Pentru noi este un avantaj extraordinar pentru că avem un om format. Curba de învățare este undeva după 4 ani. Vă dați seama că după 10 ani, curba de învățare este terminată. Este important să ai un om cu experiență care de mâine să poată face lucruri extraordinare și la Oradea”, a spus dr. Carp.
Acesta spune că din păcate, deși încearcă să își convingă colegii să învețe, să se supraspecializeze, întâmpină greutăți.
„Aici nu a fost cazul, pentru că am avut voluntari care și-au dorit să învețe. Și-au sacrificat mult din timp, au făcut stagii și-n Franța la Clermont-Ferrand, au mers și la București. Au trecut de nivelul I. Vor obține și nivelul II și atunci vom avea o echipă completă, cu radiologi intervenționiști de nivel II, putând să facem tot ceea ce ne-am propus în proiectul nostru. Bineînțeles că a fost o perioadă de traininguri și pentru cei care au fost la prima trombectomie a fost spectaculos când am văzut acea pacientă care a venit în starea de pareză, paralizie, după ce i s-a scos trombul, pe care l-am văzut noi cu ochii noștri, a ridicat mâna, s-a ridicat și era ca și la început. Este spectaculos ce se poate întâmpla, dacă putem acționa la timp”, a spus dr. Gheorghe Carp.
Patru tombectomii mecanice, patru angiografii centrale și alte trei periferice, toate cu succes, au fost deja efectuate în noul Departament.
Departamentul de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională a fost inaugurat sâmbătă, în prezența fostului ministru al Sănătății, Cseke Attila, actualmente ministrul Dezvoltării, dar și în prezența actualului ministru al Sănătății, dr. Alexandru Rafila. Amândoi au lăudat realizarea conducerii Spitalului din Oradea
Trimite articolul
XTot degeaba. Nexam doctori nexam asistente. Spaga la putere, meserie ioc.
-
Exact invers ca si cum era pe vremuri, atunci aveam medici buni dar nu aveau aparatura performanta 🙁
Pentru persoane supraponderale nu există un RMN în zona de nord vest în spitale!! Toate au tub de 60cm deschiderea și pentru 70cm găsești la Baia Mare contra cost scump ca naiba!! Până la Brașov trebuie sa merg la spital pentru RMN, vai și amar…
-
Mai ieftin era daca dai mai jos din kilograme.
Cel mai cel … parca ati fi la gradinita…Doar copii se lauda ca sunt cei mai….
Din pacate cu tot luxul asta afisat prosteste, pacientii nu sunt cei mai vindecati… Daca vrei sa te vindeci tot la Cluj Timisoara mergi…