Spectacol canin în Cetate, acolo unde Asociaţia Clubul de Dresaj Canin România, membru al Asociației Chinologice Române, membru al F.C.I., organizează în perioada 16-18 februarie, între orele 9:00-17:00, CACIT Mondioring.
Acesta este cotat drept cel mai mare eveniment Mondioring organizat vreodată în România. „Mondioringul a fost elaborat de reprezentanţii mai multor ţări din Europa şi America, în ideea utilizării a diferite părţi din sporturile canine naţionale deja existente şi de a permite o asociere mai cuprinzătoare a tuturor pasionaţilor de câini de lucru, începători sau avansaţi.
Scopul său este de a reprezenta un divertisment pentru spectatori, un joc de dificultate crescândă pentru participanţi şi o activitate sportivă competiţională pentru pasionaţii de dresaj canin”, explică Alex Bondar, orădeanul care a adus României mai multe medalii în competiţiile canine internaţionale.
46 de concurenţi din România, Italia, Polonia, Cehia, Ungaria și Austria vor putea fi văzuţi la lucru. Tema din acest an a evenimentului o reprezintă sporturile de iarnă. Câinii vor susţine examene la trei categorii, iar în urma acestora câinii sunt declaraţi apţi pentru însoţirea omului în societate, dar constituie şi o componentă a îmbunătăţirii calităţilor fizice ale patrupedelor.
Câinii vor trece prin trei probe: subordonare (mers la pas, aport, trimitere înainte, refuz de hrană, schimbare poziții „șezi-culcat-stai” de la distanță, cheta unui obiect, rămânere pe loc cu distragere atenție), pază şi apărare, sărituri. Intrarea la spectacolul canin este liberă, participanţii fiind rugaţi să ocupe poziţii în afara terenului de concurs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!