54 de artiști din țară și străinătate au răspuns provocării. Prin aceștia se află și orădeanca Maria Bologa care expune lucrarea „Înserare”.Ajuns la cea de-a 32-a ediție, Salonul Național al Sticlei se dovedește a fi o manifestare importantă și longevivă în cultura românească actuală.
Cu toate că, cel putin deocamdată, nu pot avea loc vernisaje clasice, sunt artisti care lucrează, expun și sunt activi. Miercuri, 29 aprilie 2020, a avut loc vernisajul on-line al expoziției de grup Atelierele Salonului Sticlei 2020 reunind artiști sticlari din toată țara.Expoziția a fost organizată de Filiala de Arte Decorative a Uniunii Artiștilor Plastici din România, curatori Cristina Ilinca și Vladimir Cioroiu.
Ediția din acest an e considerată de organizatori una cu totul specială. Iată argumentele„ Este specială pentru că a reușit să adune un număr record de participanți: 54 de artiști români din toată țara – și din afara ei – din diferite generații, de la persoane a căror operă estecunoscută pe plan național și internațional până la debutanți aflați la început de drum au răspuns apelului de participare lansat de organizatori.Este specială pentru că pentru prima dată Salonul Sticlei intră în mediul virtual, fiind accesibil unui public mult mai larg prin expunerea expoziției pe Internet.
Este specială pentru că, pentru prima dată în istoria sa de 32 de ani, nu se organizeză în sala de expoziții. Datorită restricțiilor de circulație și adunare impuse în urma pandemiei artiștii și publicul nu se vor mai putea întâlni față în față, dar faptul că nu vom ciocni un pahar de șampanie la vernisaj nu însemnă că nu vom fi împreună. Păstrând distanța socială ne întâlnim și comunicăm on-line: e foarte important pentru artiști să simtă susținerea și încurajarea publicului, cu atât mai mult acum. Și nu în ultimul rând, ediția 2020 este specială pentru că dovedește o formidabilă solidaritate și responsabilitate a artiștilor sticlari, care s-au mobilizat și au strâns rândurile în aceste condiții dificile, pentru a continua să prezinte publicului arta de calitate la care acesta este îndreptățit și care să îl ajute să privească mai senin și cu speranță spre viitor”.Curatorii acestei ediții au fost Vladimir Cioroiu și Cristina Ilinca.
„Un vernisaj cu totul special, probabil cel mai bizar vernisaj pe care l-am făcut vreodată, un vernisaj virtual, care va începe ori de câte ori veți da play. Și aici e primul paradox: un paradox al atingerii. Prin apăsare, prin ampretă suntem cu toții împreună. Iar Atelierele Salonului Sticlei 2020 stau, după mine, sub semnul amprentei. Cred că niciodată sticlă nu și-a exercitat mai bine vreodată capacitatea de oglindă, capacitatea de a reflecta, de a colecta, de a decanta translucid gândurile, frământările, identitățile. Filmul gândit de curatorul Vlad Cioroiu este pentru mine o confesiune capabilă să topească, așa cum sticla se topește, să topească certitudini, incertitudini, deschizînd registrul unei noi modalități de gândire, piezișă, neconformă, abruptă și necarteziană, un tip de gândire care reflectă poate cel mai bine acest moment atipic”, consideră criticul Alexandra Crăciun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!