Preşedintele congresului este conf.univ.dr. Petru Chitulea, de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Oradea care organizează evenimentul în colaborare cu Universitatea din Oradea, Societatea de Obstetrică-Ginecologie din România şi cu Societatea Româno-Germană de Obstetrică-Ginecologie. „Tema congresului va fi axată pe chirurgia minim invazivă în obstetrică-ginecologie.
Vom încerca să aducem idei şi concepte noi care din păcate pătrund mai greu în lumea medicală din România. Un exemplu în acest sens este şi chirurgia minim invazivă care urmăreşte să o îndepărteze pe cea calsică, desuetă, scopul terapeutic fiind efectuat cu minimum de mijloace”, susţine dr. Chitulea. „Trebuie pornit de la ideea că natura vindecă, iar rolul chirurgului nu e de a tăia şi a coase în neştire, ci a face doar cât trebuie pentru a ajuta natura să vindece. Toate tehnicile inutile pot fi nocive” susţine cu convingere dr. Chitulea.
Oaspeţi de seamă
La congres au fost invitaţi personalităţi de seamă ale lumii medicale, printre care acad.prof.dr. Ioan Munteanu, preşedintele Societăţii Româno-Germane de Obstetrică-Ginecologie, prof.dr. Thomas Rabe, preşedintele aceleaşi societăţi, din partea germană, prof.dr. Florin Stamatian, preşedintele Societăţii de Obstetrică-Ginecologie din România, o serie de personalităţi ale lumii medicale din Germania, SUA, Republica Moldova cât şi din România.
„Vom avea deosebita plăcere să-l avem printre noi pe distinsul academician Ioan Munteanu, primul ginecolog român, membru al Academiei Române, care pot spune că este şi cel mai mare ginecolog român din toate timpurile, fiind cunoscut în întreaga lume, de la New York la Tokio”, spune cu mândrie dr. Chitulea.
Până în prezent, în Bihor s-au mai desfăşurat alte trei evenimente specifice: în 1994, la Băile Felix, avea loc Congresul Româno-Maghiar de Ginecologie, urmat în 2001 de Congresul Naţional de Medicină Perinatală, susţinut la Oradea, iar în 2002, tot la Oradea, avea loc Conferinţa Internaţională despre Calitatea Vieţii Femeii.
Viorica Borz
Trimite articolul
Xas avea cateva comentarii de facut la adresa unor asa-zisi doctori!!!poate problema mea nu are legatura cu acest articol,dar am vazut numele dr-ului chitulea mentionat aici!!cu dansul nu am nimic…poate el isi face meseria…dar ginerele lui…dr.popa lucian,nu-si merita numele de “dr”!!!am avut o sarcina oprita in evolutie(zicea el!!!!!!dar de fapt nu avea de unde sa stie sigur ca este asa!!!!!!!)m-a internat in spital si mi-a si facut raclaj,fara a-mi face macar o ecografie inainte de a practica raclajul cavitatii uterine!!!chiar ieri am fost la un dr ginecolog fff bun(nu pot sa ii mentionez numele)care mi-a zis clar ca inainte de un raclaj al unei sarcini “oprita in evolutie”se face o ecografie…ceea ce mie nu mi s-a facut!!!iar daca era oprita in evolutie trebuia sa trimita la laborator sa se afle motivele pt care “s-a oprit in evolutie”dar “dl.dr”popa nu a facut acest lucru!!dupa raclaj nici nu l-a interesat cum ma simt,nu a venit sa imi vada starea(numai o singura data,probabil nu a fost multumit de banii care i i-am dat),noroc ca un alt dr al maternitatii s-a oferit sa ma ia in primire si sa ma puna pe picioare!!!cei ca popa mai bine si-ar da foc la diplome!!!!!!!!degeaba stiu o gramada de teorie daca la practica sunt total pe langa!!!
buna as dori sa stiu si eu daca as putea lua legatura cu vreun doctor ginecolog prin e-mail. astept raspuns
acum doua saptamani am venit din romnia in spania . la aeroport ma asteptat prietena mea , ajunsi acasa neam jucat dar fara sa o penetrez . peste o alta saptamana am penetrato cam 1sau 2 centimetri pt o singura data . ea sa pierdut calendarul ciclului . iar acum suntem disperatzi pt ca nu ii mai vine ciclu . va rog ajutatzima sunt terminat . spunetzimi daca are sanse sa ramana insarcinata
daca doritzi sa ma ajutatzi ajutatzima si contactatzima pe adresa bundy13es@yahoo.com . nu mai rezist
buna as dori sa stiu si eu daca as putea lua legatura cu vreun doctor ginecolog prin e-mail. astept raspuns
L-am vazut pe dr.Chitulea intr-o seara la TVS,si a spus ca putem preveni cancerul de col uterin cu un vaccin care trebuia luat in 3 etape,poate cineva sa imi spuna de unde il putem procura?si cat costa??????????Multumesc
In urma cu 4 ani DOMNUL DR>SAMUIL GEZA mi-a descoperit intrauterin o malformatie care la Cluj nu a fost confirmata de prof.dr Stamatian dar dupa nasterea copilului s-a confirmat.Vreu sa-i multumesc D-lui DR SAMUIL GEZA.Dumnezeu sa-i dea sanatate.Este cel mai bun madic ginecolog din Oradea.
Ce? Geza,vai si amar,nu-l recomand nici la cel mai mare dusman al meu.
la dr crihana dan nu recomand pe nimeni e asa bun medic ecograf si ginecolog in cat timp de 9 luni nu a vazut
la crihana dan nu recomand pe nimeni e asa bun medic ginecolog incat timp de 9 luni nu a vazut ca o fetita nascuta acuma nu are o mana de la cot in jos si nici macar o explicatie nu a dat la parinti ca de ce nu a spus sau de ce nu a vazutpur si simplu dupa nastere a plecat fara sa vb cu tatal sau cu cineva
Crihana este cel mai bun medic ,am nascut cu el si pot sa spun ca pe parcursul orelor de travaliu mi-a cantat ,cel mai distractiv medic la care am fost pana acum.Am un copil sanatos si frumos.Apropo cine are o poza cu dansul si o poate posta o vreau si eu.
pe langa faptul ca este un medic bun, Crihana stie sa-si faca pacientele sa mai uite de dureri, le canta si le binedispune….f.OK
MA NUMESC AURELIA, SI AM FOST LA ECOGRAF 4D LA DR POPA IOANA, SI AM VASUT NISTE IMAGINI FOARTE CLARE CU BEBE MEU MAI CLARE CA LA DEBRECEN
am fost la dr popa ioana la ecografie 4d si a fost super mi-a dat si un cd cu filmul cu ecografia si abia astept sa creasca bebe si sa ii arat filmul vezi laginecolog.ro
si eu am fost la drpopa ioana dar din pacate bebe meu a avut o malformatie care s-a confirmat la cluj .e o buna profesionista
am fort la ecografie la dr popa ioana carmen si e foarte bina ecografista vezi la ginecolog.ro
dr popa ioana e un medic deosebit si face cele mai bune ecografii din oradea
dr popa lucian m-a operat cu o tumora ovariana giganta de 30 cm si ma simt foarte bine se vede ca la invatatdr chitulea
am fost operata de dr popa lucian cu fibrom uterin si sunt foarte multumita e super doctor
am nascut cu dr popa lucian si a stat cu mine tot travaliul,dar din pacate a trebuit sa nasc cu cezariana,m-ia pus fir intradermic si nici nu se vede operatia,ii multumesc mult
am fost urmarita in timpul sarcinii de drpopa ioana e un doctor super si cea mai buna ecografista din oradea o recomand tuturor
am nascut acum 5 zile cu dr popa lucian sunt la a doua cezariana si sunt foarte bine ,maine ma externeaza il recomand tuturor
sotia mea a nascut cu dr popa lucian bebe are azi un an si ii uram la cat mai multe reusite
mama mea a fost operata de dr popa lucian ,avea un fibrom de 20 cm se simte bine a trecut un an de atunci,saptamana ziitoare se opereaza matusa mea evident tot dr popa cu tumora ovariana giganta,sper sa fie totul ok,am fost si eu la dinsul si nu am nimic,ar trebui sa ne ducem mamele la control macar o data la doi ani
eu am avut sarcina extrauterina si m-am dus la un cabinet privat unde doctorul respectiv a zis ca am sarcina de 5 saptamani si eu am dorit avort,la o saptamana dupa avort am lesinat in baie si sotul m-a dus la maternitate unde era de garda dr popa lucian,mi-a facut ecografie si a spus ca am sarcina extrauterina rupta cu inundatie peritoneala,nu mi-a venit sa cred i-am spus ca am facut avort si nu am cum ,eu fiind asistenta si sotul meu e stomatolog,doctorul a zimbit si i-a dat halat si l-a chemat pe sot in operatie si era extrauterina rupta 500ml de sange in burta,mi-a salvat viata si ii multumesc mult,copilul il voi naste cu el pt ca e un super doctor
am fost in germania la ginecolog sotia mea avea un fibrom de 25 cm si a programat-o pt operatie in20 martie si ar fi costat 5000 euro,amrevenit in oradea si ne-am dus la dr popa lucian si luni a si operato,deja sotia mea s-a plimbat si dr doctor a glumit si a zis ca sambata pot sa o duc la plimbare in parc ,dar dupa cum merge treaba chiar cred ca va fi posibil ii multumim mult
mama mea a fost operata in urma cu o saptamana de dr popa lucian de fibrom uterin si totul a fost ok e un medic super
am avut extrauterina si am fost operata de dr popa lucian ,acum sunt gravida in luna a 8 si abia astept sa nasc
am fost operata de dr popa lucian in urma cu o saptamana si e un doctor deosebit il recomand tuturor
am nascut cu dr lucian si totul a fost super
am nascut in urma cu dr popa lucian si atat eu cat si bebelusul suntem bine,conditiile sunt bune la maternitatea oradea
Am fost internata la Maternitarea din Oradea OBII in luna mai si operata de Dr.Muresan Traian si Dr.Gabor Rodica.Si pe aceasta cale doresc sa le multumesc pentru felul cum s-au ocupat de problema mea si modul in care se preocupa de starea bolnavului.Datorita lor acum ma simt bine si starea mea este buna.Le doresc multa sanatae si voie buna,ca sa poata ajuta cit mai multe persoane care ajung pe mana lor.Nu voi uita zambetul de fata lor,cand vorbeau cu mine.Am fost cam speriata dar cu ajutorul dumnelor,am trecut cu bine si aceasta incercare.Toate cadrele de la aceasta sectie se comporta profesional si foarte atent la problemele bolnavilor,inteleg starea in care ne aflam si ne ajuta sa trecem cat mai bine acele momente grele.Le doresc multa putere de munca si sanatate deplina.MULTUMESC DIN TOATA INIMA!